Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants, și Dan Isai, fondatorul Salad Box, investesc peste un milion de euro într-un nou lanț de cafenele de specialitate, pe care vor să îl extindă la nivel internațional, deja fiind în discuții cu potențiali francizați în SUA și Algeria.
Lanțul de cafenele se numește Narcoffe Roasters și până acum numără două locații în Cluj Napoca, inaugurate anul acesta.
Într-o primă etapă, cei doi investitori au bugetat 500.000 de euro pentru cel puțin 6 locații, astfel că anul acesta vor mai deschide încă cel puțin 4 cafenele în Cluj și București, urmând ca anul viitor rețeaua să ajungă la 15 unități, iar bugetul total să depășească 1 milion de euro.
Fiecare cafenea va funcționa cu circa 4-7 persoane, în funcție de dimensiune.
Pe termen mediu, investiția va fi extinsă și la nivel internațional, planurile vizând exportul conceptului sub formă de franciză.
Potrivit lui Dan Isai, deși la momentul actual focusul este piața internă, sunt deja în discuții cu posibili doritori de francize din SUA și Algeria. Pentru costul efectiv al francizei vor lua în calcul mai multe pachete, iar investiția totală într-o cafenea se ridică la câteva zeci de mii de euro, în funcție de dimensiunea sa.
”Piața din SUA are deja un public format. Asta înseamnă concurența mai mare însă și un potențial mai mare. Algeria, în care deja Salad Box este deschizător de drumuri, este o țară cu un consum mare de cafea, ceea ce ne dă încredere mare pentru plasarea unui Narcoffee Roasters acolo”, au explicat pentru Vocea.biz reprezentanții noului lanț de cafenele.
Antreprenorii clujeni au căutat pentru acest proiect specialiști în cafea, design, branding și francizare, potrivit lui Marcelus Suciu. Conceptul recent lansat este construit în jurul cafelei de specialitate selecționată și prăjită de Marius Nica, locul 10 în lume la cup tasting și campion național de latte art.
Designul locațiilor este semnat de arhitectul Cosmin Todor, câștigător al premiului Noblesse Interiors la Elle Decoration Design Awards 2016. Atât Marius Nica, cât şi Cosmin Todor sunt parteneri în Narcoffee Roasters.
„Narcoffee Roasters prăjește și prepară cafea de origini din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia”, menționează Marius Nica, Coffee Manager Narcoffee Roasters.
Întrebați de către Vocea.biz unde vor fi deschise cafenelele – dacă vor fi stradale, în clădiri de birouri sau în mall-uri, reprezentanții Narcoffe Roasters au spus că toate cele 3 tipuri de destinații se potrivesc conceptului de cafenele nou lansat.
”Prima cafenea din Cluj a fost amplasată pietonal, iar a doua în clădire de birouri. Alegem amplasarea în funcție de publicul zonei. Oriunde se găsesc iubitori de cafea de înaltă calitate, persoane care apreciază arta și disciplina alegerii, prăjiirii sau a preparării cafelei de specialitate, e loc pentru un Narcoffee Roasters”, au explicat aceștia.
În ceea ce privește profilul clientului, acesta este interesat de trasabilitatea cafelei până la plantația pe care a fost cultivată și modul echilibrat în care se prepară. Este curios să descopere și prin asta să cultive un gust pentru cafeaua de înaltă calitate, ne-au mai spus antreprenorii.
”3rd wave coffee, cum e numit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România. În Cluj, București și timid în alte orașe, astfel de cafenele își fac apariția, educând un nou tip de public de cafea. Credem că e momentul potrivit pentru o astfel de rețea națională și chiar internațională. În afara României, la fel ca aici, cafenelele de specialitate sunt mai degrabă insulare, fără jucători care să se impună cu rețele foarte întinse”, susțin reprezentanții Narcoffe Roasters.
În România mai există câțiva antreprenori locali care au dezvoltat business-uri solide în acest domeniu. Cei mai cunoscuți sunt Dragoș Petrescu, care a mizat pe integrarea lanțului de cafenele City Cafe în cadrul grupului City Grill, și Cătălin Mahu, proprietarul restaurantelor La Mama, a inclus și unitățile Cafepedia.
Pe lângă acestea, au mai apărut în ultimii ani tot mai multe localuri care pun accent pe pregătirea specializată angajaților, aducând cafea din țări precum Columbia sau Kenya. Câteva exemple sunt M60, Steam Coffe Shop, Guido, Origo, The Coffe Map Rostery, Coftale, Creamier.
Potrivit datelor Euromonitor, românii scot din buzunare annual 5,5 miliarde de lei în cafenele și baruri, piața fiind foarte fragmentată, dacă ne gândim că liderul Starbucks are doar 1% cotă de piață. Pe lângă Starbucks, alte nume mari la nivel interanțional prezente și în România sunt Brioche Dorée, Gloria Jeans, McCafe (McDonald’s) și Caffe Ritazza, toate în sistem de franciză.