Fostul șef al Fiscului, Șerban Pop, a declarat vineri cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat în dosarul „Șantaj la Antene” că la momentul preluării funcției ANAF avea o imagine foarte proastă, astfel că s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai presei, nu numai cu Sorin Alexandrescu, dar numai acesta din urmă l-a întrebat despre contractul dintre firma controlată de Mitică Dragomir și RCS&RDS.
„În cadrul unei întâlniri cu domnul Alexandrescu în februarie-martie, acesta m-a întrebat dacă avem acțiuni de combatere a evaziunii fiscale la firmele lui Mitică Dragomir. Eu urmăream prin vizita la Alexandrescu să îmbunatățesc imaginea ANAF, m-am văzut și cu Dan Andronic de la EvZ și cu Gușă de la Realitatea…Întâlnirea cu Alexandrescu nu a fost prima din acest șir. Avea asupra sa niște doocumente, respectiv contractul de asociere în participațiune dintre SC Bodu și RCS&RDS, actele adiționale și cred că încă ceva. M-a întrebat dacă contrulul Gărzii Financiare vizează aceste aspecte. Calitatea mea nu era una de funcționar public. La intrebarea verbală aveam obligația să îi răspund, conform Legii transparenței. Era reprezentantul unei instituții media care făcea o investigație. E ca la emisiunile tv: dacă te întreabă și e de interes public, răspunzi”, a declarat fostul șef al ANAF.
„Nu am dat alte informații decât că există un control în desfășurare și că în urma acestuia va fi sesizată, în opinia mea, autoritatea competentă. I-am răspuns minimal la întrebare, nu aveamm atunci documentelela mine. După câteva zile m-am întâlnit din nou cu Alexandrescu în scopul de a compara ce aveam eu cu ce avea el. Documentele lui erau „curate”, ale mele aveau mențiunea „conform cu originalul”. Am confirmat eu că sunt aceleași documente. (…) I-am atras atenția că ar împieta ancheta și i-am cerut să nu publice (n.r. – contractul)”, a spus Șerban Pop.
Sorin Alexandrescu, fostul director al Antena Group, este acuzat de procurorii DNA că s-a folosit de contractul și informațiile prezentate de Șerban Pop pentru a-l „strânge cu ușa” pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să încheie un contract cu firma lui Dan Voiculescu.
Sorin Alexandrescu nu a publicat niciodată contractul ci l-a folosit pentru a pune presiune pe Ioan Bendei, printre metode numărându-se și difuzarea pe posturile Antena a unui spot publicitar, zile în șir, care titra: „EXPLOZIV. MITĂ ÎN FOTBAL 3,5 MILIOANE EURO VIA ORADEA – BUCUREŞTI. ANCHETA JURNALISTICĂ ÎN CURÂND”.
Șerban Pop a fost întrebat de judecător în ce relație era cu Sorin Alexandrescu și dacă în dialogul cu acesta a folosit sintagma „te pup, drăguță”.
„Relația mea cu el era una pur profesională, în limite agreabile. Da, acea formulă o foloseam în relație cu persoanele din zona mass media: și cu Dan Andronic sunt cu (n.r. – apelativul) „draguță”, și cu Gușă sunt cu „drăguță” ”, a mai spus fostul șef al ANAF.
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi de fostul şef al ANAF Şerban Pop. Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCS&RDS, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat. Actele de constrângere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, dar şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei. Anchetatorii susţin că acest spot publicitar a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 – 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.