Avocații din dosarul „Șantaj la Antene” transcriu cuvânt cu cuvânt 1.500 de interceptări de pe 9 CD-uri: „Am găsit pasaje care nu corespund realității”

Ionuț Mureșan / 17.03.2017
Avocații din dosarul „Șantaj la Antene” transcriu cuvânt cu cuvânt 1.500 de interceptări de pe 9 CD-uri: „Am găsit pasaje care nu corespund realității”

Avocatul Ion Cazacu, cel care îl reprezintă pe Sorin Alexandrescu în dosarul „Șantaj la Antene” a declarat, la termenul de vineri că apărarea a început transcrierea a 1.500 de interceptări telefonice aflate pe 9 CD-uri și că deja a găsit diferențe între varianta audio și transcripturile DNA. Judecătorul le-a pus în vedere ca până la termenul din 28 aprilie să depună la dosar toate convorbirile în care au identificat nereguli de consemnare.

„Am depus o serie de transcrieri în care apar cuvinte interpretate altfel. Într-o asemenea situație vocea clientului meu apare în interceptare, dar nu a fost consemnată de procuror. Sunt în curs de audiat 1.500 de interceptări aflate pe 9 CD-uri. Nu am putut să consemnăm tot, nu aveam cum, fizic, e un volul uriaș de muncă”, a declarat avocatul Ioan Cazacu.

Judecătorul le-a pus în vedere avocaților să depună cu o săptămână înainte de termenul din 28 aprilie toate interceptările în care au găsit nereguli de transcriere.

O situație similară a avut loc în dosarul în care prințul Paltin Sturdza a trimis în judecată alături de Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Tudor Chiuariu și alte persoane în cauza privind retrocedarea a 43.000 de hectare de pădure. Și în acest dosar avocații au descoperit că transcrierea interceptărilor a fost făcută într-o modalitate manipulatoare, într-unul dintre cazuri ceea ce „pe bandă” era „faza a doua”, pe hârtie a devenit „șpaga a doua”.

Avocații din dosarul retrocedărilor au găsit nu mai puțin de 1.000 de astfel de situații, în care, spre exemplu, sintagma „și de aceea nemții vin, o să vedeți” s-a transformat în „și s-au plătit și bani țechini, o să vedeți”, iar afirmația „Nici măcar noi n-am vorbit la telefoanele noastre. Ne-am întâlnit” a devenit „Și să nu vorbim la telefoanele noastre, le-am interzis”. Audiați în instanță, ulterior, ofițerii de poliție judiciară de la DNA care se presupunea că s-au ocupat de interceptări au declarat că ei au primit transcripturile de la SRI și doar le-au verificat prin sondaj.

În dosarul „Șantaj la Antene”, magistratul Ionuț Voina de la Curtea de Apel București i-a găsit vinovaţi de complicitate la şantaj pe Camelia şi Dan Voiculescu, însă primei i-a suspendat executarea pedepsei, iar celui din urmă i-a contopit pedeapsa cu executare cu cea de 10 ani din dosarul ICA, urmând ca fostul lider conservator să o execute pe cea mai grea. Cea mai mare pedeapsă din dosar a primit-o Sorin Alexandrescu, de 3 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce Antena Group a fost obligată să plătească 350.000 de lei, amendă penală pentru şantaj în formă continuată. În schimb, directorul Intact Publishing, George Matiescu, trustul pe care îl conduce, precum şi postul de televiziune Antena 3 au primit soluţia de achitare.

Fondatorul trustului Intact Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia, au fost trimişi în judecată, pe 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Ioan Bendei, administrator al RCS&RDS la acea dată.

Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să semneze un contract păgubos pentru companie.

 

Citește și...