Valoarea creditelor persoanelor fizice la bănci și Instituții Financiare Nebancare (IFN) se ridică la 114,3 miliarde de lei, în luna martie a acestui an, potrivit Băncii Naționale a României.
Cei mai mulți bani au fost împrumutați de persoanele din București și Ilfov, care au luat de la bănci și IFN-uri 30,2 miliarde de lei, echivalentul a 12.000 de lei pe cap de locuitor.
Potrivit datelor, peste jumătate din banii împrumutați de români (54%) s-au dus către persoanele din București, Cjuj, Timișoara, Constanța și Brașov.
Peste media națională, ca valoare a împrumuturilor mai sunt persoanele din Cluj (8.600 de lei pe cap de locuitor), Timiș (7.700 de lei pe cap de locuitor) și Constanța, Brașov și Sibiu, toate cu peste 5.000 de lei pe cap de locuitor în credite accesate.
Cea mai mică valoare a creditelor ca medie la populația generală poate fi observată în Harghita (1.600 de lei pe cap de locuitor), Giurgiu și Teleorman (1.800 de lei pe cap de locuitor), Vaslui și Călărași (1.900 de lei pe cap de locuitor).
Creditele imobiliare au cea mai mare valoare, ridicându-se în martie 2017 la 59,7 miliarde de lei.
Urmează creditele de consum, care însumate se ridică la valoarea de 52,3 miliarde de lei, restul constituind alte tipuri de împrumuturi.
De regulă, creditele imobiliare sunt mai des întâlnite în zonele mai dezvoltate ale țării, în timp ce în zonele subdezvoltate economic primează creditele de consum.
Astfel, din cele 30,2 miliarde de lei împrumutate de persoanele din București și Ilfov, 24,9 miliarde de lei reprezentau credite imobiliare.
În Giurgiu, în schimb, creditele de consum însumau 0,37 de miliarde de lei, în timp ce creditele pentru locuințe au atins valoarea de 0,15 miliarde de lei.
Statisticile BNR arată că valoarea creditelor imobiliare s-a dublat din 2009 până în prezent, o contribuție semnificativă la acest fenomen avându-l programul Prima Casă.
Astfel, din iunie 2009 până în septembrie 2016, valoarea creditelor accesate prin programul Prima Casă s-a ridicat la 33,92 miliarde de lei.