NN Pensii precizează că a aflat din presă despre măsurile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în legătură cu mesajul de informare transmis clienţilor şi că aşteaptă decizia oficială a ASF, care nu afectează situaţia fondului de pensii administrat de NN. Compania reiterează că intenţiile sale au fost exclusiv de informare în legătură cu sistemul depensii administrat privat, transmite News.ro.
“Consiliul de administraţie al NN Pensii a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), ulterior căreia a luat la cunoştinţă din media despre măsurile stabilite de autoritate în legătură cu mesajul de informare transmis de companie în data de 11 aprilie 2017 către clienţii care au declarat adresa de e-mail. Aşteptăm decizia oficială a ASF şi ne arătăm toată deschiderea şi colaborarea în demersurile ulterioare acesteia, urmând să stabilim şi să le comunicăm în cel mai scurt timp direcţiile de acţiune ale NN Pensii”, anunţă compania într-un comunicat transmis după ce ASF a decis sancţionarea sa cu 750.000 de lei.
NN Pensii reiterează că intenţiile sale “au fost exclusiv de informare cu privire la sistemul de pensii administrat privat şi la interesul participanţilor de a se informa constant despre situaţia fondurilor economisite pentru pensie” şi îşi exprimă aprecierea faţă de faptul că “Guvernul şi Ministerul de Finanţe au avut o poziţie recentă foarte fermă pentru susţinerea şi stabilitatea Pilonului II”.
Compania menţionează că măsurile anunţate “nu afectează în niciun fel situaţia fondului de pensii administrat de NN şi economiile pentru pensie ale celor aproximativ 1,9 milioane de participanţi la acesta”.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amendă de 750.000 lei, reprezentând 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare amendă aplicată de ASF de la înfiinţare, şi a decis retragerea autorizaţiei directorului general Raluca Ţintoiu, din cauza mesajului trimis clienţilor, legat de naţionalizarea fondurilor de pensii private, a declarat, joi, vicepresedintele ASF responsabil de sectorul pensiilor private, Ion Giurescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private obligatorii din România, şi-a anunţat recent clienţii că, în ultimele săptămâni, ar fi existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei. (News.ro)