Premierul României a mărturisit care este cel mai mare regret al său în cele zece luni de mandat petrecute până acum în fruntea Guvernului de tehnocrați. „Mi-aș fi dorit să mergem mai departe cu reforma administrației”, recunoaște premierul Dacian Cioloș, în cadrul unui interviu acordat Agerpres.
În plus, Cioloș ar fi vrut ca miniștrii să fi fost mai ambițioși și să „abordeze lucrurile mai frontal” în privința reformelor din sistem. Există însă mai multe strategii în administrație pe care Guvernul le va pune în aplicare până la sfârșitul mandatului.
„Mi-aș fi dorit să mergem mai departe cu reforma administrației. Din păcate, n-am fost pregătiți aici, n-a fost nici suficientă ambiție din partea miniștrilor care ar fi trebuit să abordeze lucrurile acestea mai frontal. Dar și acolo au început lucrurile pentru că, pe baza strategiei funcției publice, a strategiei în administrația publică locală, care e în pregătire, a strategiei privind formarea profesională în administrație, urmează să modificăm mai multe legi prin care vom introduce anumite elemente de reformă pe care le aveam prevăzute inițial și lucrul acesta îl vom face până la sfârșitul mandatului”, a menționat premierul Dacian Cioloș, citat de Agerpres.
Premierul a subliniat însă faptul că este mulțumit de faptul că Guvernul a reușit să asigure condițiile pentru continuarea trendului pozitiv al dezvoltării economiei din România și să înceapă reforme în domeniul sănătății sau al politicii de salarizare, și nu numai.
„Ceea ce mi se pare important în această perioadă este că, în procesul de reformă a administrației, am lansat și cred că am mers destul de departe cu acest proces de debirocratizare, de simplificare în administrație. E un lucru esențial în pregătirea reformei administrației, atât pentru că asta poate să recâștige încrederea cetățenilor în stat și în administrație. Pe de altă parte, am și dat un semnal în administrație că de acum înainte va trebui lucrat altfel, mult mai orientat spre cetățean”, a mai spus primul-ministru.
Întrebat care este mesajul pe care vrea să-l transmită celor care insistă ca el să candideze totuși la alegerile parlamentare din 11 decembrie, Cioloș reiterează ideea că nu va candida, dar că procesul electoral nu-i este deloc indiferent. Mai mult, acesta îi îndeamnă pe tineri să se implice în „schimbare”.
„Eu cred că România are nevoie de o schimbare în modul de a face politică, că această schimbare nu o poate face un om și că aceasta presupune ca acei oameni care o doresc să se implice. Eu mi-am asumat și m-am implicat încă din noiembrie, asumându-mi acest rol de prim-ministru și am spus atunci că, tocmai pentru a păstra credibilitatea abordării echilibrate a acestui Guvern, nu voi candida la aceste alegeri parlamentare.
Asta nu înseamnă că nu mă interesează ce se va întâmpla la aceste alegeri parlamentare și de aceea eu îi încurajez pe toți cei care își doresc o schimbare în România, să o facă. Faptul că sunt deja prezenți pe rețelele de socializare sau în spațiul public, în general, e un lucru bun. Cred că această generație nouă, tânără, care își dorește schimbarea în România, își asumă din ce în ce mai mult această dorință, nu doar în mod pasiv, ci și în mod activ. Eu mi-aș dori să văd cât mai mulți dintre acești oameni pe listele partidelor politice, care partide politice cred că trebuie să înțeleagă, măcar în ultimul ceas: credibilitatea lor ține nu doar de discursurile șefilor partidelor, dar și de programul pe care îl vor propune și, mai ales, de listele pe care le vor propune.
Deci, eu îi încurajez. Pot să-i asigur că nu rămân indiferent la ce se întâmplă în România și ce se va întâmpla în România în perioada următoare. Pe de altă parte, cred că un om de stat trebuie, în primul rând, să fie consecvent cu el însuși și să nu mintă”, a mai spus premierul.
Vă amintim faptul că joi seara mii de oameni au ieșit în stradă nemulțumiți de actuala clasă politică și mai ales de faptul că senatorii României au decis prin votul de luni să blocheze ancheta DNA care-l vizează pe Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină. Gestul oamenilor vine și pe fondul unui val de simpatie de care premierul Dacian Cioloș se bucură în această perioadă, după ce acesta a vorbit luni în fața plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului despre creșterea economiei și despre patriotism. Discursul său a devenit ulterior viral.