DNA nu are coloană oficială către Gabriel Oprea. Senatorii l-au scăpat pe fostul vicepremier de urmărirea penală

Ciprian Fabian / 19.09.2016
DNA nu are coloană oficială către Gabriel Oprea. Senatorii l-au scăpat pe fostul vicepremier de urmărirea penală

Fostul vicepremier Gabriel Oprea nu poate fi urmărit penal pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a decis luni plenul Senatului.

Decizia a fost luată de Senat cu 73 de voturi “împotriva” solicitării DNA şi doar 45 voturi “pentru”, 6 voturi anulate. Votul a fost secret cu bile, potrivit regulamentului.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea le ceruse senatorilor să voteze împotriva cererii DNA de urmărire penală a sa pentru ucidere din culpă, susţinând că, aflat pe bancheta din spate a maşinii, nu avea cum să fie vinovat de moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Înaintea votului decisiv din plenul Senatului, Oprea a reafirmat că nu el a stabilit traseul, viteza şi condiţiile de deplasare în seara tragediei, responsabili fiind cei de la poliţia rutieră.

“Cu unii colegi de aici din sală sunt prieten, amic, cu alţii nu, dar acum vreau să vorbesc doar despre dreptate. Mi se pare ceva halucinant. Vreau doar să explic foarte simplu şi scurt că în seara tragediei veneam de la o instituţie pe linia securităţii naţionale, nu veneam de la restaurant. Totul este documentat la secundă. În seara aceea, în jur de orele 19.00 aveam antemergătorul în faţă. În urma cercetării, viteza maşinii de poliţie era viteza legală. Cea în care mă aflam eu, atenţie pe bancheta din spate, deci nu conduceam, avea viteza legală. Din păcate s-a întâmplat această tragedie, un tânăr poliţist a căzut într-una din cele trei gropi din centrul Capitalei. Este o mare tragedie”, a spus Oprea.

“Am trăit un coşmar, am căutat să-mi fac datoria”, a mai susţinut el, cerându-le senatorilor să voteze împotriva solicitării DNA.

Senatorii din Comisia juridică avizaseră favorabil cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Oprea, după votul Senatului: E o cruce pe care o voi duce toată viaţa

Gabriel Oprea a declarat, luni, după votul din plenul Senatului, în care s-a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, că este o cruce pe care o va duce toată viaţa şi că nu a dorit să îi plictisească pe colegi, astfel că nu a mai citit cele 10 pagini de discurs pe care le pregătise.

“Este foarte ciudat fiindcă în acea zi, din câte ştiu, a trecut de patru ori pe lângă acestă groapă. Înainte să ajungă echipajul de poliţie şi motociclistul au fost avertizaţi prin radio, li s-a spus > şi au confirmat. De altfel poate nu e lipsit de atenţie, cel de pe maşina de poliţie era naşul tânărului poliţist şi, din ce ştiu, chiar i-a spus . Dacă era un profesionist…”, a declarat Oprea la Senat.

Nicuşor Dan: PSD, PNL şi PMP şi-au dat mâna pentru a-l salva pe Oprea în dispreţul statului de drept

Liderul USR Nicuşor Dan spune că PSD, PNL şi PMP şi-au dat mâna pentru a-l salva pe Gabriel Oprea de urmărirea penală pentru una dintre cele mai grave infracţiuni-ucidere din culpă, în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

“Domnul Oprea este creaţia mafiei PSD din Ilfov. Partidul domnului Oprea a fost inventat de domnul Băsescu, iar puterea i-a fost dată de PDL şi doamna Udrea, care îl alinta . PSD l-a adoptat pe domnul Oprea atunci când acesta a rămas orfan de putere, l-a făcut vicepremier şi i-a construit o reţea naţională de partid formată din traseişti şi penali. PNL l-a curtat, i-a cântat în strună, doar, doar vor ajunge prin el la putere. La apusul carierei politice, partidul domnului Oprea a fost aspirat de PMP-ul domnului Băsescu – de altfel, două partide de transfugi”, a reacţionat Nicuşor Dan, pe Facebook, după ce Senatul a respins solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a fostului vicepremier pentru ucidere din culpă.

Nicuşor Dan a mai spus că toate partidele menţionate “şi-au dat mâna încă o dată în dispreţul legii, al statului de drept şi al românilor şi l-au salvat pe domnul Oprea de urmărire penală pentru una dintre cele mai grave infracţiuni: ucidere din culpă”.

Cătălin Predoiu: O pată de ruşine pe obrazul Senatului

Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PNL, a spus, luni, că decizia senatorilor de a-l scăpa pe Gabriel Oprea de urmărire penală este o pată de ruşine pe orbrazul Senatului şi o mare sfidare la adresa memoriei poliţistului Bogdan Gigină.
Comenteaza

“Votul Senatului din această seară, care refuză DNA anchetarea lui Gabriel Oprea, cuprinde în sine o contradicţie: dacă dosarul e ”subţire”, de ce atâta teamă să îl judece un judecător? Această contradicţie dezvăluie de fapt o mare ipocrizie a celor 73 de senatori care au respins cererea DNA. Peste toate, o mare sfidare la adresa memoriei victimei şi încă o pată de ruşine pe obrazul actualului Senat”, a reacţionat Cătălin Predoiu, pe Facebook.

Klaus Iohannis: ”Sunt profund dezamăgit”

Într-o intervenție la Realitatea TV, Mădălina Dobrovolschi a declarat că președintele Klaus Iohannis este dezmăgit de votul Senatului prin care s-a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, în dosarul în care se anchetează moartea polițistului Bogdan Gigină.

“În primul rând, președintele României este profund dezamăgit de modul în care s-au desfășurat lucrurile în Parlament. Ne amintim că președintele a spus de multe ori că acei politicieni care nu înțeleg cât de important este să nu blochezi actul de justiție nu vor avea până la urmă respectul și încrederea cetățenilor. Încă o dată, s-a demonstrat, prin votul de astăzi, faptul că nu s-a înțeles un lucru esențial: vinovăția unui om nu se stabilește printr-un vot, ci de către o instituție de judecată. Așadar, ar trebui depășită această etapă, dacă vrem să luăm în calcul sănătatea unui sistem democratic normal și al statului de drept. Un stat de drept înseamnă că nimeni nu poate să fie mai presus de lege”, a susținut purtătorul de cuvânt de la Cotroceni.

Citește și...