Vremea săptămâna viitoare. Meteorologii anunță ploi în fiecare zi

Vocea.biz / 21.05.2017
Vremea săptămâna viitoare. Meteorologii anunță ploi în fiecare zi

Vremea va continua să fie schimbătoare şi pe parcursul săptămânii următoare, fiind aşteptate precipitaţii în fiecare zi, la începutul săptămânii acestea curprinzând sud-estul teritoriului, iar miercuri extinzându-se în aproape toată ţara.

În a doua parte a săptămânii ploile vor fi în scădere, potrivit ANM.

Luni și marți va ploua în partea de sud-est a țării, marți fiind aşteptate averse, descărcări și intensificări ale vântului şi în zona de vest şi la munte, în restul teritoriului vremea fiind bună, anunţă ANM. De miercuri, ploile se vor extinde în nord şi centru. Joi va ploua în centrul, sudul şi estul ţării.

”Prea bine nu va fi nici la sfârșitul săptămânii, când, din loc, în loc, vor mai fi ploi de vară asociate cu descărcări și intensificări de vânt. Iar legat de temperaturi, până miercuri inclusiv, vor fi temperaturi apropiate de ceea ce ar trebui să fie în această perioadă, adică maxime cuprinse între 17 grade, în nordul litoralului și 28 de grade, prin partea de vest și sud-vest. În a doua parte a săptămânii, o să scadă puțin valorile și în unele zone o să fie temperaturi puțin mai mici decât normal”, a declarat Meda Andrei, meteorolog ANM pentru Mediafax.

Potrivit ANM, în București va ploua duminică noaptea și luni, marți și miercuri vremea fiind mai bună. Începând cu noaptea de miercuri spre joi până la sfârşitul săptămânii vor fi intervale cu soare dar şi ploi de vară. Luni vor fi temperaturi de 23 de grade, marți şi miercuri de cel mult 25. Joi, temperaturile vor scădea până la 19-20 de grade, menţinându-se la aceste valori până la sfârșitul săptămânii.

Şi pe litoral vremea este instabilă, atât la sfârşitul acestei săptămâni, cât şi în perioada următoare, spun meteorologii.

Citește și...