Ger năprasnic și ninsori în România! Zonele în care temperaturile scad până la -30 de grade Celsius

Ionuț Vieru / 09.01.2024
Ger năprasnic și ninsori în România! Zonele în care temperaturile scad până la -30 de grade Celsius

Ninsorile și frigul au pus stăpânire pe România! Temperaturile vor scădea chiar și până la -30 de grade Celsius în unele zone. Care sunt zonele afectate, aflați în rândurile următoare.

Temperaturi de -30 de grade Celsius în România

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat câte zile vom mai avea parte de aceste temperaturi scăzute și care vor fi noile minime.

Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în regiunea Moldovei și în zona montantă aferentă. Maximele au avut valori preponderent negative, iar în Capitală s-au înregistrat -4 grade Celsius. Directorul ANM a precizat că ninsorile vor continua în partea de est și în zona montană.

“La munte avem grosimi considerabile, de 50-80cm, iar în Capitală, la București Băneasa, la ora 20:00 înregistram deja 2 centimetri și așa cum arată animația termică, urmează și o perioadă cu ger, pentru că mai ales în noaptea de marți spre miercuri, miercuri spre joi, vom înregistra vârful acestui episod în care temperaturile vor fi unele foarte coborâte spre -15… -18 posibil în condițiile unui cer senin, pentru că de miercuri vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar cu siguranță în aceste condiții, gerul se va amplifica, mai ales în regiunile centrale, nordice și estice ale țării”.

Citește și: Vremea în România. Vine zăpada cea mare, ANM a emis alertă imediată

Temperaturi resimțite în România
Temperaturi resimțite în România

Când vom avea parte de temperaturi mai mari

Începând cu ziua de joi, temperaturile vor înregistra o ușoară creștere, dar acestea vor fi în general foarte mici. De vineri-sâmbătă, acestea vor coborî din nou.

“Estimările până la sfârșitul lunii ianuarie indică o probabilitate să ne apropiem de ceea ce ar fi normal pentru luna ianuarie în țara noastră, aceasta însemnând temperaturi specifice datei din calendar, maxime posibil cele mai coborâte în zonele centrale, nordice. Și sigur că da, spre cel mult 4- 5° în partea de sud a țării.

“Mâine vom actualiza și avertizarea meteorologică de cod galben valabilă pentru jumătatea estică a țării, având în vedere vârful perioadei de ger din această săptămână pentru următoarele două nopți și dimineți, respectiv noaptea de marți spre miercuri, miercuri spre joi, și cu siguranță, așa cum spuneam, și spre sfârșitul săptămânii.”

Citește și: Vremea schimbă foaia începând de duminică! Meteorologii revin cu prognoza actualizată, în Bucureşti şi în ţară. Când revin ninsorile

În zilele următoarea se vom avea parte de temperaturi de -15…-18 grade Celsius, însă cele resimțite vor fi mult mai mari. În Suceava au fost -25 de grade Celsius, în Rădăuți -26, iar în vârful Călimani -30 de grade Celsius.

Citește și...