Ploi în vestul, nordul şi centrul ţării, ninsori şi vânt la munte

vocea.biz / 04.02.2017
Ploi în vestul, nordul şi centrul ţării, ninsori şi vânt la munte

Informarea de ploi a fost prelungită de meteorologi până duminică seara, pentru judeţe din vestul, nordul şi centrul ţării. La munte, la peste 1.800 de metri, va ninge în continuare, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze de până la 60-70 de kilometri pe oră, transmite News.ro.

Noua informare meteorologică este în vigoare până duminică, la ora 20.00.

În Maramureş, nordul Transilvaniei, Crişana, Banat, nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Occidentali, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 de litri pe metru pătrat. Vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.

În zona montană înaltă, la peste 1.800 de metri, vor fi mai ales ninsori, iar vântul va atinge la rafală viteze de până la 60-70 de kilometri pe oră.

În centrul şi nord-estul ţării, trecător şi izolat, se va produce polei. (News.ro)

Citește și...