Avertizare cod galben de ninsori pentru Transilvania, Oltenia și sudul Banatului

Vocea.biz / 16.01.2018
Avertizare cod galben de ninsori pentru Transilvania, Oltenia și sudul Banatului

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben valabilă pentru județele din Transilvania, Oltenia și sudul Banatului. Meteorologii se așteaptă la intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și depunerea unui strat consistent de zăpadă.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben valabilă până 17 ianuarie, la ora 20. Vizate de avertizare sunt mai multe județe din Transilvania, Oltenia și sudul Banatului.

În zona de munte, meteorologii se așteaptă la intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și depunerea unui strat de zăpadă consistent. În sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei vor avea loc depuneri de polei

“Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marți (16 ianuarie) și în noaptea de marți spre miercuri (16/17 ianuarie) în Carpații Occidentali, în nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaților Meridionali. Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. În sudul Banatului, apoi și în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei vor fi precipitații mixte și depuneri de polei,” se arată în avertizarea ANM.

Cod de vreme rea
sursa: ANM

Meteorologii au emis și o informare de vreme rea pentru Banat, Transilvania și Oltenia. Până pe 17 ianuarie, la ora 20, ANM se așteaptă la precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, polei și intensificări ale vântului

“În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ploaie și vor favoriza producerea de polei în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat și pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia și Moldova. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp, cu precădere în zonele de munte și în sud-vest”, se arată în avertizarea ANM.

Vântul se va intensifica, cu viteze de 50…55 km/h în regiunile vestice, dar mai ales în zona de munte, unde temporar vor predomina ninsorile.

Precipitațiile vor continua în noaptea de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) în estul, sud-estul și centrul teritoriului și se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.

Citește și...