Toamnă cu temperaturi de iarnă în România. Mercurul termometrelor a coborât, sâmbătă dimineață, la Miercurea Ciuc, până la minus 2,2 grade Celsius. Aceasta este cea mai scăzută temperatură înregistrată în această toamnă.
Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteo Târgu Mureș, Gyorfy Zoltan, a declarat pentru AGERPRES că este pentru a doua zi consecutiv când la Miercurea Ciuc se înregistrează temperaturi negative, după ce vineri dimineață s-au consemnat minus 0,9 grade Celsius.
Valoarea de minus 2,2 grade Celsius este cea mai scăzută înregistrată în această toamnă în zonele locuite din județele Harghita, Covasna și Mureș.
Și la Joseni, mercurul termometrelor a coborât până la minus 1,1 grade Celsius, în vreme ce la Toplița au fost 0,2 grade.
Potrivit sursei citate, în zonă a intrat o masă de aer rece, iar temperaturile vor continua să fie scăzute și în zilele următoare. De asemenea, sunt așteptate precipitații, preponderent sub formă de ploaie, iar la altitudini mari este posibil să se înregistreze precipitații mixte.
Minima absolută a lunii septembrie în județul Harghita a fost de minus 10 grade Celsius și s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, în data de 29 septembrie 1977.
Locuitorii oraşului Borşa din Maramureş s-au trezit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 24 septembrie, cu primii fulgi de zăpadă din acest sezon.