A venit iarna. Zăpada s-a instalat deja într-un oraş de munte din Maramureş

Anca Miklos / 24.09.2016
A venit iarna. Zăpada s-a instalat deja într-un oraş de munte din Maramureş

Locuitorii oraşului Borşa din Maramureş s-au trezit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 24 septembrie, cu primii fulgi de zăpadă din acest sezon.

“În această dimineaţă s-au întregistrat zero Grade. Pe Vârful Pietrosul şi Puzdrele a nins. De la altitudinea de 2.200 de metri în sus a fulguit. Nu s-a depus un strat de zăpadă, a fost mai mult o fulguială dat totuşi, a nins”, spune Daniel Timiş, şeful Serviciului Public Salvamont Borşa.

Primarul oraşului spune că nu a mai văzut zăpadă atât de devreme de foarte mulţi ani deşi locuitorii din zonă sunt obişnuiţi cu astfel de fenomene extreme.

“În urmă cu şapte sau opt ani am mai văzut zăpadă atâta de devreme. Anul trecut pe vremea asta mergeam în munte la oi să facem balmoş. La noi ţine iarna câte şase luni, suntem obişnuiţi, dar parcă e totuşi prea devreme”, spune Ion Sorin Timiş, primarul oraşului.

Potrivit meteorologilor, la munte, regimul termic va fi în scădere în următoarea perioadă, apoi va crește ușor și treptat. Creșterea va însemna un regim termic, mediat la scara întregii regiuni, între 0 și—1 grad Celsius, la începutul perioadei de prognoză, spre 4 grade Celsius la sfârșitul acesteia. Va ploua în perioada 19 — 21 septembrie, când cantitățile de apă vor fi însemnate, iar la altitudini mai mari, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Probabilitatea de apariție a altor ploi, însă nu pe arii foarte extinse, va fi în creștere în intervalul 25 — 30 septembrie. Vremea România

Citește și...