Vine iarna. Localitățile în care va cădea zăpadă

Ciprian Fabian / 22.09.2016
Vine iarna. Localitățile în care va cădea zăpadă

Meteorologii anunţă vreme rece în zilele următoare. Deşi temperaturile vor crește peste zi în majoritatea regiunilor, acestea vor continua să se mențină mai coborâte decât mediile climatologice ale acestei perioade. Pe spații mici, dimineața, va fi ceață. Pe crestele înalte de munte, vor fi posibile precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Primii fulgi au apărut deja la Vîrful Omu.

PROGNOZA LA MUNTE pe două săptămâni.

La munte, regimul termic va fi în scădere până la mijlocul primei săptămâni, apoi va crește ușor și treptat. Scăderea, la valorile diurne, va fi de la o medie de 13 grade Celsius, în prima zi, până la 5 — 6 grade Celsius, în data de 22 septembrie. Ulterior, media maximelor va ajunge la 6 — 12 grade Celsius. La valorile din cursul nopților, scăderea va fi de la o medie de 9 grade Celsius, la începutul intervalului, până la 0 și chiar—1 grad Celsius, către finalul primei săptămâni. Creșterea va însemna un regim termic, mediat la scara întregii regiuni, între 0 și—1 grad Celsius, la începutul perioadei de prognoză, spre 4 grade Celsius la sfârșitul acesteia.

Va ploua în perioada 19 — 21 septembrie, când cantitățile de apă vor fi însemnate, iar la altitudini mai mari, trecător, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Probabilitatea de apariție a altor ploi, însă nu pe arii foarte extinse, va fi în creștere în intervalul 25 — 30 septembrie.

Citește și...