Minunile lumânării din Noaptea Învierii. Când trebuie aprinsă şi ce puteri are

Claudia Bonchis / 15.04.2017
Minunile lumânării din Noaptea Învierii. Când trebuie aprinsă şi ce puteri are

Lumânarea este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Fiecare credincios care a ajuns la biserică în noapte de înviere a aprins o lumânare şi au înconjurat biserica, aşa cum cere tradiţia.

La finalul slujbei, credincioşii s-au întors acaă fie cu lumânarea aprinsă, fie cu ea stinsă. Există superstiţia că dacă lumânarea de la slujba Învierii va rămâne aprinsă tot drumul până acasă, dorinţele purtătorului ei se vor împlini

“Această lumânare reprezintă lespedea care se aprinde la mormânt. Trebuie păstrată cu sfinţenie tot timpul anului şi aprinsă ori de câte ori este nevoie.”, ne-a explicat părintele Roman Pintea.

În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele. În fiecare zonă a ţării există anumite obiceiuri legate de această lumânare. Astfel, În Banat  aceasta se foloseşte  şi de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute când se duc la jocuri. Când rosteşte preotul întâia oară cuvintele “Hristos a Înviat” fetele bătrâne care asistă la Înviere şoptesc: “Eu să joc înainte, pentru a mă marita.” Tot atunci, vânătorii zic: “Vânat prind”, iar pescarii: “Peşte prind”, în credinţa populara existând tradiţia că, rostind cuvintele, vor avea în decursul anului spor la vânat şi la pescuit.

“Lumina de la Înviere este lumina care coboară de la Dumnezeu şi aduce iertare, împăcare şi răscumpărare. Credincioşii o pot aprinde când au momente grele, când sunt bolnavi, au o urgie, se lovesc, sau ca semn de mulţumire. Trebuie să aprindă lumânarea şi să se roage din suflet”, mai spune părintele Roman Pintea.

Lumina pe care o purtăm în mâini este una mântuitoare, întrucât izvorul ei este Trupul jertfit şi înviat al Domnului Hristos. Mesajul ei este pe cât de adânc, pe atât de univocAstfel, lumânarea pe care o purtăm aprinsă la Înviere constituie un îndemn la însuşirea roadelor Minunii care a produs-o, nu la exploatarea ei superstiţioasă şi frivolă. Trebuie, aşadar, să ne lăsăm luminaţi lăuntric de ea, rodind la rândul nostru lumină spirituală, prin credinţă şi faptele iubirii creştine.

 

 

 

Citește și...