Energie

România are nevoie de investiţii de până la 30 miliarde euro în sectorul energetic

Ungaria a acuzat România de pericilitarea siguranţei energetice din regiune. Reacţia MAE

Bloomberg: Europa va fi lovită de un al doilea val de aer arctic, care va urca preţurile energiei

Ce se întâmplă dacă pui o monedă de 50 de bani într-un colţ din casă

România, somată de UE să vină cu o strategie privind combustibilii alternativi. Sunt vizate rețelele de stații electrice, dar și cele cu gaz comprimat și hidrogen

Ministerul Energiei nu a aprobat prelungirea duratei de viaţă a Reactorului 1 de la Cernavodă și solicită clarificări

Pierderi de 229 milioane lei în 2016 pentru grupul CEZ în România, deși la nivel operațional înregistrează profit

FBI și Guvernul SUA avertizează marile grupuri industriale de existența unui atac cibernetic în derulare, care vizează sectoarele nuclear și petrolier

Șeful Complexului Energetic Oltenia: Noile propuneri de directive europene sunt făcute special pentru a scoate cărbunele de pe piață, iar România nu este pregătită pentru asta

Ukrenergo, compania națională de energie din Ucraina, vizată joi de un nou atac informatic cu un virus diferit

ANRE a decis: Energia electrică se scumpește cu 8% de la 1 iulie

Panasonic vrea să-ți încălzești casa cu hidrogen – VIDEO

Industria din România, în creștere, în primele patru luni

Etichetele privind eficiența energetică a electrocasnicelor se vor schimba. Cum va arăta noua scală – FOTO

Companiile IT&C din România vor avea un venit de 8,4 miliarde de dolari de pe urma digitalizării

Renault vrea să construiască o unitate de 100 MW pentru stocarea energiei în Europa. În viitor, producătorii auto se vor transforma în companii de utilități

Guvernul a găsit soluția pentru Compania Națională a Uraniului: subvenții și transformarea datoriilor în acțiuni

Fondul Proprietatea vrea ca Hidroelectrica să dea dividende totale de două miliarde de lei

Giganții energetici ENGIE și RWE analizează o posibilă fuziune. Ambele sunt prezente și în România

Cum dă statul cu piciorul la câteva miliarde de lei, după ce a fost păgubit ani de zile în cazul companiilor privatizate

Sfaturile lui Bill Gates pentru absolvenți și cariere de succes. Ce domenii sunt de viitor în viziunea celui mai bogat om de pe planetă

Electrica a făcut o ofertă pentru cumpărarea CEZ Bulgaria – VIDEO

Ministrul Energiei a avansat cifre de acum 10 ani și informații eronate într-un interviu – VIDEO

Ministrul Energiei nu știe când a fost inaugurat Reactorul 1 de la Cernavodă, dar spune că nu există bani pentru modernizarea acestuia

Fondul Suveran de Dezvoltare va avea o capitalizare de 1,9 miliarde de lei și un portofoliu de 25-30 de societăți de stat profitabile. Va fi un ”model românesc”

Gicu Iorga, secretar general în Ministerul Energiei şi fost şef al Vămii Giurgiu, a fost numit în conducerea Electrica

Mercedes intră în domeniul energetic – VIDEO

Cum poți scăpa de energiile negative cu un simplu ou. Trebuie să faci un singur lucru simplu

RCS&RDS a pierdut în primă instanţă procesul prin care cere statului să îşi facă propria reţea de distribuţie a energiei electrice

Salariații Hidroelectrica au pichetat sediul companiei. Aceștia avertizează cu privire la blocarea investițiilor și a listării