Toggle Menu
  1. Home/
  2. Economic/

România are nevoie de investiţii de până la 30 miliarde euro în sectorul energetic

România ar avea nevoie de investiţii totale în sectorul energetic între 15 şi 30 miliarde euro pentru perioada 2018-2030, cu o estimare centrală de aproximativ 20 miliarde euro, arată ”Strategia Energetică a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050”, document publicat în dezbatere de Ministerul Energiei.

Între proiectele de investiţii mamut considerate importante sunt înşirate reactoarele 3 şi 4 de la centrala nucleară din Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti şi grupul de 600 MW de la Rovinari, proiecte de care se vorbeşte de mai bine de zece ani, dar care nu au fost demarate fizic, titrează News.ro.

”Strategia identifică investiţii substanţiale ce sunt necesare pentru modernizarea şi retehnologizarea sistemului energetic românesc în următorii 15 ani. Analiza scenariilor alternative de dezvoltare estimează investiţiile totale în sectorul energetic (exclusiv ceea ce ţine de consumul energiei) între 15 şi 30 miliarde euro pentru perioada 2018-2030, cu o estimare centrală de aproximativ 20 miliarde euro”, arată documentul.

Prin Strategia Energetică a României, sunt considerate investiţii strategice de interes naţional următoarele obiective: finalizarea Grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă; realizarea hidrocentralei cu acumulare  prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti; realizarea grupului de 600 MW de la Rovinari; realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole.

„Strategia Energetică a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050” este un document programatic care defineşte viziunea şi stabileşte obiectivele fundamentale ale procesului de dezvoltare a sectorului energetic.

”În afară de utilizarea capitalului privat şi/sau de stat, alte surse importante de finanţare sunt cele puse la dispoziţie prin programele de investiţii europene – fonduri structurale şi cel pentru investiţii strategice (care este de aşteptat să fie prelungit până în anul 2020 şi suplimentat), respectiv cele ale băncilor de investiţii şi de dezvoltare (BEI, BERD etc.). Un rol important îl pot juca şi parteneriatele public-private, respectiv scheme de investiţii precum cele de tip ESCO pentru creşterea eficienţei energetice a imobilelor”, spun autorii strategiei.

Statul poate defini şi mecanisme de sprijin pentru anumite tipuri de investiţii, precum cele de garantare a veniturilor.

O posibilă sursă importantă de finanţare a investiţiilor în sectorul energetic în deceniile următoare o reprezintă veniturile bugetare asociate licitaţiilor pentru permisele de emisii aferente sistemului ETS (Emission Trading System, sistemul de tranzacţionare a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE).

”În funcţie de evoluţia preţului certificatelor de emisii, aceste venituri vor fi mai mari sau mai mici, însă în orice caz sumele disponibile pentru investiţii sunt substanţiale, de ordinul miliardelor de euro în următorii 15 ani”, se menţionează în strategie.

Preţul final al energiei electrice este alcătuit din două componente principale: costul total al producţiei în centralele electrice şi costul asociat reţelelor de transport şi distribuţie.

”Investiţiile se reflectă în costurile cu retehnologizarea centralelor electrice existente şi cu construcţia de noi centrale, respectiv costurile cu modernizarea şi extinderea reţelelor electrice”, se precizează în strategie.

Autorii estimează necesarul de investiţii aferente reţelelor electrice la aproximativ 500 milioane euro anual până în 2030. Aceste costuri includ proiectele de interconectare şi de dezvoltare a reţelei prevăzute în Planul de Dezvoltare al Transelectrica pentru 2016-2025 şi continuarea acestuia până în 2030, precum şi nivelul estimat al investiţiilor în reţele de distribuţie.

Investiţiile includ echipamente şi tehnologii ce fac tranziţia către „reţelele inteligente” cu comunicare bidirecţională, cu gestiune eficace şi cu flexibilitate mai mare în operare. Este estimat şi costul dezvoltării treptate a producţiei distribuite a energiei electrice, cu impact în special la nivelul reţelelor de distribuţie.

”Astfel de investiţii nu sunt de natură să crească nivelul tarifelor de reţea”, spun aceştia.

În sectorul energiei electrice, totalul investiţiilor pentru perioada 2018-2030 este de circa 14 miliarde euro.

În plus, nivelul investiţiilor în reţelele de distribuţie a agentului termic este estimat între 1,3 şi 2,6 miliarde euro, conform celui mai recent studiu al potenţialului de încălzire centralizată şi cogenerare de înaltă eficienţă în România (ME 2015a), remis Comisiei Europene la sfârşitul lui 2015. Investiţiile anuale necesare sunt estimate între 87 şi 175 milioane euro.

În paralel, este necesară înlocuirea vechilor centrale termoelectrice în cogenerare, ce se apropie de sfârşitul duratei de viaţă, cu un necesar al investiţiilor estimat între 1 şi 1,5 miliarde euro. Suplimentar, vor avea loc investiţii în înlocuirea unei părţi a cazanelor de apă fierbinte ajunse la sfârşitul duratei de utilizare, cu un nivel estimat al cheltuielilor între 45 şi 60 milioane euro/an. Sunt prevăzute investiţii în noi capacităţi de cogenerare, de 90 milioane euro/an până în 2030 şi un minim de 45 milioane euro/an al investiţiilor în cazane de apă fierbinte, fiind preferate unităţile ce produc energie termică şi electrică în cogenerare.

”Centralele hidroelectrice cu pompaj devin necesare în mixul de capacităţi în toate scenariile analizate, însă doar după anul 2030. Scenariile prevăd  capacităţi de pompaj invers de aproximativ 1.000 MW în anul 2050, cu variaţii între 850 MW şi 1.100 MW. Cele două scenarii în care necesarul de capacităţi de pompaj invers este cel mai scăzut (450 MW, respectiv 750 MW) sunt cele cu decarbonare ambiţioasă”, se subliniază în proiect.

În alte scenarii, necesarul mai scăzut de capacităţi hidroelectrice cu pompaj este justificat de dezvoltarea, în paralel, a capacităţilor de producţie a gazului de sinteză. Rezultatele modelării pentru două dintre scenarii arată o dezvoltare rapidă a acestei tehnologii după anul 2040, ajungând în 2050 la o producţie de 28 TWh gaz de sinteză.

Un rol important în echilibrarea Ssistemului Energetic Naţional îl vor avea reţelele inteligente şi managementul cererii de energie, inclusiv prin creşterea rolului comunităţilor locale şi al prosumatorilor, deţinători de mici capacităţi de stocare distribuite geografic.

De asemenea, strategia mai arată că stocul clădirilor din România are o eficienţă energetică relativ scăzută, iar consumul specific de energie pentru încălzire şi răcire este relativ ridicat, cu o medie naţională de 157 kWh/m2/an, în condiţiile în care circa jumătate din locuinţe sunt încălzite doar parţial. Programele naţionale de creştere a eficienţei energetice, în paralel cu creşterea costurilor cu energia, vor încuraja investiţii în izolarea termică a locuinţelor în următorii 15 ani, în toate scenariile de dezvoltare.

”După 2030, creşterile suplimentare ale eficienţei energetice la încălzire vor fi însă mai costisitoare, presupunând lucrări mai ample şi complexe de reabilitare. Astfel, se poate prevedea o scădere a consumului specific de energie pentru încălzire şi răcire, între 2030 şi 2050, de la 108 la 81 kWh/m2/an, prin investiţii medii anuale de 2,6 miliarde euro”, se arată în document.

Strategia vorbeşte şi de rolul de termen lung al autovehiculului electric în transporturi.

Mobilitatea electrică reprezintă o alternativă solidă şi credibilă, de termen lung, la motorul cu ardere internă. Gazele naturale, GPL-ul şi hidrogenul sunt combustibili alternativi viabili pentru sectorul transporturilor, însă este puţin probabil să ofere o soluţie de înlocuire pe scară largă a produselor petroliere în mixul energetic.

”Pe de altă parte, principala problemă a autovehiculului electric constă în dificultatea stocării energiei electrice. Din punct de vedere al sustenabilităţii, se pune şi problema emisiilor aferente producţiei de energie electrică, dominată de combustibilii fosili. Pe termen lung însă, autovehiculele electrice sunt de aşteptat să deţină un rol central, pe măsură ce creşte eficienţa bateriilor, respectiv producţia în cantităţi mari a energiei electrice curate”, spun autorii strategiei.

Tranziţia de la motorul cu ardere internă către cel electric este probabil să aibă loc trecând prin etapa intermediară a autovehiculelor hibride (echipate cu ambele tipuri de motor), cu sau fără alimentare din reţeaua de energie electrică. Cea mai timpurie dezvoltare o vor avea autovehiculele hibride pentru care motorul electric are doar un rol marginal, la viteze mici, în traficul urban.

Etapa a doua va consta în creşterea numărului de autovehicule hibride de tip plug-in, a căror baterie de capacitate medie se poate încărca de la o sursă externă de energie electrică.

În fine, a treia etapă va consta în creşterea rapidă a ponderii autovehiculelor pur electrice, cu baterii de mare capacitate, pe măsură ce costul lor scade, iar energia electrică provine în cea mai mare parte din surse cu emisii scăzute de GES.

”Pentru România, nu este oportună traversarea acestor paşi mai rapid decât este eficient din punct de vedere economic, cu excepţia unor scheme de sprijin de amploare limitată pentru dezvoltarea infrastructurii publice de reîncărcare şi o susţinere marginală a pieţei în etapele incipiente de dezvoltare, coordonată cu dezvoltarea industriei autovehiculelor electrice în România”, se mai arată în strategie.

Astfel, aproape 60% din parcul auto ar urma să aibă, în 2050, o formă de propulsie electrică.

”Dintre autovehiculele pe motorină şi benzină, o bună parte ar putea folosi produse energetice pe bază de biomasă. Bineînţeles, tranziţia către electromobilitate poate avea loc mai rapid sau mai lent, în funcţie de evoluţia factorilor principali explicaţi mai sus”, mai informează strategia.

În ceea ce priveşte consumul brut de energie al României, acesta a scăzut semnificativ după 1990, ajungând în 2015 la 377 TWh (1 TWh = 0,086 milioane tep), echivalentul a circa 19 MWh per capita, iar consumul final de energie a fost 254 TWh.

Consumul brut de energie în anul 2030 este estimat să crească la 394 TWh, iar cererea de energie finală la 300 TWh. Consumul resurselor energetice ca materie primă urmează să crească cu 35%, în timp ce consumul şi pierderile aferente sectorului energetic vor scădea cu 4 TWh.

Pentru anul 2030, rezultatele modelării în scenariul optim ales arată o creştere a ponderii energiei din surse nucleare  la  17,4 TWh iar în 2035 la 23,2 TWh. O creştere la 29TWh va fi înregistrată pe total surse regenerabile, reprezentând o pondere de 37,9% din totalul surselor de energie primară ce vor alcătui mixul energetic în anul 2030. Energia produsă din cărbune va înregistra o uşoară scădere la 15,8TWh  şi va avea o pondere de 20,6%. O creştere de 1,9% va înregistra producţia de energie electrică din hidrocarburi circa 14,5 TWh.

Consumul de energie al României între 2030 şi 2050

Analiza consumului de energie pe tipuri de resurse şi pe segmente ale cererii nu arată schimbări majore în consumul de energie pe segmente de cerere şi pe sectoare de activitate, dar vor avea loc transformări importante în mixul energetic, remarcate în special în cererea diferitelor tipuri de energie la nivel sectorial şi din punct de vedere al tehnologiilor utilizate.

Rezultatele modelării pentru scenariul optim indică o scădere cu 7% a cererii de energie primară între 2030 şi 2050, de la 394 TWh, la 365 TWh. Scade, de asemenea, ponderea combustibililor fosili în mixul de energie primară, de la 61%, la 47%, fiind înlocuiţi de SRE.

În industrie, consumul de energie finală va scădea uşor de la 80 TWh în 2030 la 75 TWh în 2040, urmat de creştere uşoară până la 77 TWh în 2050.

Consumul final de energie în industriile energo-intensive prezintă o tendinţă similară celui din industrie, în ansamblu; după o scădere de la 45 TWh în 2030 la 40 TWh în 2040, consumul rămâne relativ constant la acest nivel, în toate scenariile, până în 2050.

În sectorul rezidenţial, consumul final de energie rămâne la un nivel similar celui din prezent, de circa 86 TWh până în 2040, urmat de o scădere la 79 TWh în 2050. Rezultatele prezintă, în acest caz, o evoluţie de mijloc, în cadrul unui tipar relativ consistent cu celelalte scenarii, cu scădere mai puternică de consum doar în scenariile cu politici ambiţioase de decarbonare, prin investiţii substanţiale în eficienţa energetică a imobilelor.

În sectorul serviciilor, se preconizează un consum stabil de energie între 2030 şi 2050, în jurul valorii de 23 TWh. Consumul în agricultură este de aproximativ 4 TWh. Nivelul este unul median, situat între proiecţiile de uşoară creştere ale scenariului de referinţă şi cele de uşoară scădere, ale scenariului ambiţios de decarbonare.

Consumul final de energie în sectorul transporturi prezintă o creştere lentă de la 75 TWh în 2030 la 77 TWh în 2035, urmată de o scădere graduală până la 74 TWh în 2050.

În total, consumul brut de energie finală este aşteptat să scadă uşor, de la 269 la 257 TWh. Ponderea segmentelor de consum rămâne aproximativ aceeaşi în perioada 2030-2050.

Producţia şi importurile nete de energie între 2030 şi 2050

Producţia totală de energie primară va prezenta o uşoară scădere, de la 304 TWh (echivalentul a 26,2 mil tep) în 2030 la 287 TWh în 2050.

Producţia totală de cărbune va scădea de la 32 TWh în 2030 la 12 TWh în 2050, în continuarea tendinţei de diminuare a cărbunelui în mixul energetic (45 TWh în 2020).

Se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22, la 13 TWh (1,93 la 1,15 mil tep).

Producţia de gaz natural va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050.

Producţia de energie din SRE va creşte în ritm susţinut, de la 86 TWh în 2030 la 129 TWh în 2050. Tendinţa de creştere este consistentă în toate scenariile rulate.

Producţia totală de energie pe bază de biomasă şi deşeuri prezintă, în toate scenariile, o creştere consistentă în perioada analizată, 2030-2050. Este notabilă tendinţa de accelerare a producţiei pe bază de biomasă după 2030, prin dezvoltarea tehnologiilor moderne şi eficiente la scară largă, în special în mediul rural.

Evoluţia dependenţei de importuri de energie prezintă diferenţe de la scenariu la scenariu. Ţiţeiul rămâne principala formă de energie importată în România în toată perioada analizată şi în toate scenariile.

Vocea.biz