Sorana Cîrstea a fost a cincea jucătoare română care a evoluat în primul tur la Roland Garros, după ce Irina Begu, Monica Niculescu, Patricia Ţig şi Ana Bogdan au părăsit, luni, competiţia de simplu. Cîrstea, locul 64 WTA, a învins-o, marţi, cu 6-3, 6-1, în 59 de minute, pe chinezoaica Shuai Peng, locul 36 WTA, devenind astfel prima româncă ajunsă în turul al doilea la simplu. Ea poate fi urmată de Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, care va juca în manşa I marţi seară.
Sorana Cîrstea va evolua în turul al doilea cu spaniola Carla Suarez Navarro, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 21, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-2, de Maria Sakkari din Grecia, locul 99 WTA. Românca are 4-1 în întâlnirile directe cu Suarez Navarro. Ultimul lor meci a avut loc în acest an, în turul al doilea al Australian Open, când Sorana Cîrstea a câştigat cu 7-6 (1), 6-3. Partidele anterioare au avut loc în perioada 2006-2009. Spaniola a câştigat o dată, în singura lor partidă pe zgură, scor 6-2, 6-7 (5), 6-2, în semifinalele turneului de la Marbella, din 2009.
Calificarea în turul al doilea este recompensată cu 60.000 de euro şi 70 de puncte WTA.
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, va juca, marţi, în al patrulea meci, ultimul de pe arena centrală Philippe-Chatrier, cu Jana Cepelova din Slovacia, locul 89 WTA, în turul I al French Open.
Înaintea acestei partide se vor desfăşura o întâlnire feminină, Johanna Konta – Su-Wei Hsieh, şi două masculine, Andy Murray – Andrei Kuzneţov şi Jo-Wilfried Tsonga – Renzo Olivo.