Handbalul jucat pe zăpadă câştigă tot mai mulţi adepţi şi în România. Deşi cele două noţiuni, “handbal” şi “zăpadă” par incompatibile la prima vedere, componentele formației Corona Brașov, Oana Bondar și Adriana Crăciun (ex Țăcălie) le-au arătat fanilor că se pot combina foarte bine. În acest weekend, pe pârtia Clăbucet din Predeal, au avut loc primele demonstrații de handbal pe zăpadă din România în cadrul proiectului Winter Tour.
“După ce în ultimii ani s-au organizat primele turnee de beachhandball, iar România are deja echipe naționale, handbalul pe zăpadă este noua ramură pe care dorește să o dezvolte FRH. Startul s-a dat în weekend pe pârtia Clăbucet din Predeal. Copiii au fost invitați să își testeze abilitățile handbalistice în concursuri de aruncare la poartă, iar cei mai talentați au fost premiați de partenerul BRD cu selfie-stick-uri și alte gadget-uri”, spun organizatorii evenimentului.
Următoarele două evenimente din calendarul Winter Tour, la care vor avea loc și demonstrații de handbal pe zăpadă, au loc în acest weekend la Buscat (lângă Cluj-Napoca) și săptămâna viitoare la Cavnic (Maramureș). Festivalul Winter Tour se va încheia cu un show de sport&distracție pe domeniul schiabil Madonna di Campiglio (Italia).
“Este o tendință la nivel mondial de a ieși din nou cu handbalul din sală. Să nu uităm că handbalul în 11 se juca pe teren de fotbal. Beachhandball-ul se joacă deja în mai multe țări decât cel indoor. Handbalul pe zăpadă are însă ca scop momentan doar promovarea handbalului în zone unde oamenii se simt bine, deci și pe pârtii de schi. Este un sport spectaculos și, dacă vom avea un feedback pozitiv din partea fanilor, poate vom avansa la nivel de competiții”, a declarat Alexandru Dedu, președinte FRH.
“Ţinând cont că există și beachhandball, ar fi normal să profităm și de iarnă pentru a juca în aer liber. Eu am început junioratul pe zgură și bitum, deci ar fi interesant să joc și handbal pe zăpadă. Noi, fetele de la Corona Brașov cred că am avea un atu deoarece suntem de la munte și ne-am obișnuit deja cu terenul. Aș accepta cu mare onoare să joc cândva în echipa națională la snowhandball”, a precizat Oana Bondar, jucătoare Corona Brașov.