Sezonul de schi în Predeal se deschide cu o săptămână mai devreme

vocea.biz / 29.12.2016
Sezonul de schi în Predeal se deschide cu o săptămână mai devreme

Sezonul de schi în staţiunea braşoveană Predeal se deschide joi, cu o săptămână mai devreme faţă de cum a fost anunţat iniţial, deoarece starea pârtiilor este foarte bună ca urmare a ninsorilor din ultima perioadă, a anunţat Primăria Predeal, potrivit Mediafax

Deschiderea oficială a sezonului de schi la Predeal va avea loc joi 29 decembrie, începând cu ora 17.00, pe pârtia Clăbucet din stațiune. Cu această ocazie, pe pârtie vor avea loc demonstrații de schi și coborârea cu făclii, la care participă echipa Salvamont și școlile de schi din Predeal.

Iniţial, deschiderea oficială a sezonului de schi a fost programată pentru data de 6 ianuarie 2017, însă ninsorile din ultimele zile au ajutat la creșterea stratului de zăpadă, care măsoară între 50 şi 100 cm.

Statiunea Predeal are aproape șapte kilometri schiabili, cu pârtii de schi omologate. Pârtiile sunt deservite de un telescaun și trei instalații de teleschi, precum și de instalaţie de nocturnă. Pârtia Clăbucet are instalație de nocturnă care funcționează până la ora 22.00, telescaun cu program de funcționare până la ora 17,00, iar teleschiul până la ora 22.00.

Sezonul de schi în Poiana Braşov a fost deschis înainte de Crăciun. (mediafax.ro)

Citește și...