Studenţii acuză guvernarea PSD-ALDE: “Mai puțin de o cincime din măsurile dorite au fost realizate”

Vocea.biz / 26.01.2018
Studenţii acuză guvernarea PSD-ALDE: “Mai puțin de o cincime din măsurile dorite au fost realizate”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) susţine că ai puţin de o cincime din măsurile dorite de studenţi au fost realizate în primul an de guvernare PSD-ALDE.

Potrivit unui comunicat al ANOSR, printre cele 17,25% dintre politicile sau măsurile propuse de ANOSR și implementate de decidenți se numără anumite facilități care au avut impact deosebit în rândul studenților, precum creșterea semnificativă a fondului de burse sau acordarea transportului feroviar intern gratuit.

“Măsurile propuse de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România pot fi împărțite în cinci categorii, distribuite procentual în mod egal. Astfel, în momentul de față au fost implementate în întregime 5 măsuri propuse de ANOSR, dintr-un total de 47. De asemenea, au fost realizate parțial 10 astfel de măsuri. Procentual, 17,25% dintre măsurile propuse au fost realizate. Dintre cele cinci categorii, realizările substanțiale sunt cele care vizează creșterea finanțării învățământului superior, respectiv tranziția către un învățământ de calitate și centrat pe student. La polul opus sunt măsurile ce vizează echitatea sistemului de învățământ superior și cele care abordează practica, consilierea și orientarea în carieră a studenților”, arată conducerea alianţei.

“Primul an de guvernare PSD-ALDE se încheie cu o serie de realizări semnificative pentru învățământul superior. Totuși, există un număr important de măsuri care sunt departe de a fi adoptate sau implementate. Acest lucru ne îngrijorează mai mult decât procentul relativ mic de măsuri realizate. Apreciem faptul că au fost luate măsuri care au avut un impact deosebit în viața studenților, dar premisele create de un plan de guvernare îndrăzneț și complex nu au fost încă satisfăcute. Sperăm ca viitorul plan de guvernare să cuprindă marea majoritate a măsurilor propuse de noi, fără a exclude realizarea altor deziderate, în funcție de nevoile studenților la un anumit moment”, a precizat Marius Deaconu, președinte ANOSR.

Printre cele mai importante măsuri propuse de studenți și nerealizate de decidenți, total sau parțial, se numără:

  •  creșterea semnificativă a finanțării de bază a învățământului superior;
  •  finanțarea universităților în funcție de indicatori și criterii majoritari de performanță;
  •  operaționalizarea unei platforme online, accesibilă tuturor, care să indexeze toate lucrările de licență, master și doctorat realizate în universitățile acreditate din sistemul de învățământ superior românesc;
  •  implementarea unui sistem de sancțiuni clar și ușor de aplicat în situațiile în care se constată încălcări ale normelor de etică și integritate academică;
  •  locuri finanțate de la bugetul de stat pentru ciclurile de licență și master, acordate în funcție de criterii sociale;
  •  construirea/amenajarea a cel puțin 20 000 de noi locuri de cazare pentru studenți, la nivel național;
  •  asigurarea unei finanțări care să permită angajarea a cel puțin unei resurse umane specializată (consilier în carieră, sociolog, psiholog) pentru fiecare 500 de elevi/studenți;
  •  reformarea sistemului de formare inițială a cadrelor didactice;
  •  adoptarea unei strategii de internaționalizare a învățământului superior din România și sprijinirea financiară a universităților performante pentru a se promova la nivel internațional și pentru a urca în topurile internaționale.

 

 

Citește și...