Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Iași și o femeie de 84 de ani din București au decedat din cauza gripei. Ambii pacienți aveau condiții medicale preexistente iar în timp ce pentru femeia de 84 de ani medicii nu știu dacă a fost sau nu vaccinată, bărbatul din Iași nu era vaccinat antigripal.
Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a confirmat două noi decese cauzate de gripă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani din Iași, cu condiții medicale preexistente și care nu a fost vaccinat antigripal și o femeie de 84 de ani din București care avea și ea condiții medicale preexistente dar medicii spun că nu cunosc istoricul de vaccinare al acesteia.
Potrivit CNSCBT, bărbatul din Iași a fost infectat cu viusului gripal A, subtipul H1.
Cele două noi decese vin după ce CNSCBT a confirmat marți alte patru decese.
Până acum, numărul victimelor făcute de virusul gripal se ridică la 29 de persoane.
Ministrul Sănătății a precizat că România nu se confruntă cu o epidemie de gripă dar a făcut apel la cetățeni să solicite vaccinarea antigripală.
Până acum, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la aproximativ 900.000 de persoane iar unitățile medicale au luat măsuri speciale pentru a preveni răspândirea virușilor.