Preşedintele vietnamez Tran Dai Quang, grav bolnav de mai multe luni, a decedat

Vocea.biz / 21.09.2018
Preşedintele vietnamez Tran Dai Quang, grav bolnav de mai multe luni, a decedat

Preşedintele vietnamez Tran Dai Quang, un reprezentant al taberei conservatoare din cadrul regimului comunist, a decedat vineri la vârsta de 61 de ani, a anunţat agenţia de informaţii de stat, relatează AFP.

”Preşedintele Tran Dai a murit la spitalul militar” vineri dimineaţa, potrivit unui buletin al agenţiei oficiale de ştiri Vietnam News Agency (VNA).

El era grav bolnav de mai multe luni, însă a continuat să-şi exercite funcţia oficială, în pofida oboselii vizibile şi slăbirii. Natura exactă a maladiei sale nu a fost dezvăluită.

El face parte din cuplul conservator plasat la conducerea regimului în 2016, alături de premierul Nguyen Xuan Phuc.

În afară de acest rol, mai degrabă onorific, el a fost unul dintre oamenii-cheie ai regimului, în cadrul puternicului Birou Politic al Partidului Comunist din Vietnam (PCV), veritabilul centru al puterii, care numeşte preşedintele.

Cea mai înaltă instanţă conducătoare din ţară se află la originea tuturor deciziilor celor mai importante. Iar adevăratul număr unu al regimului rămâne secretarul general al PCV, Nguyen Phu Trong.

Moartea preşedintelui nu destabilizează, aşadar, regimul comunist, aflat la putere de decenii, care a avut timp să se pregătească de decesul acestuia.

Acest fost ministru al Securităţii Publice, portofoliul-cheie al acestui regim autoritarist, i-a marcat mandatul prin reprimarea oricărei voci discordante în această ţară în care zeci de deţinuţi politici, bloggeri sau jurnalişti sunt încarceraţi.

El a fost primul general de poliţie ales preşedinte al Vietnamului.

Alegerea sa a confirmat dominaţia politică a conservatorilor, după un congres al PCV în ianuarie 2016 marcat de lupte aprige între conservatori şi reformatori.

Tags:
Citește și...