Toggle Menu
  1. Home/
  2. Social/

Taxa pentru utilizarea pieţelor Constituţiei, Victoriei, Enescu, Universităţii şi Alba Iulia din Capitală, majorată de patru ori

Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice din Capitală pentru desfăşurarea unor evenimente precum târguri, spectacole în aer liber, festivaluri şi concerte va fi majorată de aproximativ patru ori pentru pieţele Constituţiei, Victoriei, Enescu, Universităţii şi Alba Iulia, potrivit proiectului de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), relatează news.ro.

Advertisement


Consilierii au aprobat şi un amendament adus proiectului, prin care se reduce la jumătate taxa pentru utilizarea temporară a pieţelor în cazul evenimentelor sportive. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 36 de voturi “pentru” şi opt abţineri.

Pentru Piaţa Constituţiei va fi plătită o taxă de 137.000 de lei/ eveniment, pentru Piaţa Victoriei, de 91.000 de lei/ eveniment, în timp ce taxa pentru pieţele Enescu, Universităţii şi Alba Iulia va fi de 68.000 de lei/ eveniment.

Advertisement


Conform unui amendament adus la proiectul de hotărâre de către unul dintre consilierii generali, taxele vor fi reduse cu 50 la sută pentru utilizarea temporară a locurilor publice în cazul evenimentelor sportive care se vor desfăşura în zonele Piaţa Constituţiei, Piaţa Victoriei, Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii şi Piaţa Alba Iulia.

În situaţia în care numărul de zile solicitat este mai mare decât perioada de 1-3 zile, se va achita o taxă suplimentară de 11.000 de lei pe zi.

Potrivit primăriei, ”eveniment” face referire la o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 zile, necesare pentru montarea sceno-tehnică, evenimentul propriu-zis şi aducerea amplasamentului la starea iniţială.

Dacă numărul de zile solicitate pentru desfăşurarea unui eveniment este mai mare de cinci, atunci se va achita o taxă suplimentară de 23.000 de lei/ zi.

Până anul acesta, pentru Piaţa Constituţiei, potrivit reprezentanţilor companiei Emagic, care a organizat mai multe concerte în acest spaţiu, taxa era de 7.000 de lei/ zi.

Astfel, pentru un eveniment de cinci zile, un promoter ar urma să plătească pentru Piaţa Constituţiei 27.400 de lei/ zi.

În proiectul CGMB se arată că celelalte prevederi ale hotărârii 429/2016 rămân în vigoare.

Măsura – majorarea acestei taxe – este luată pentru că ”se constantă o creştere exponenţială a solicitărilor pentru desfăşurarea manifestărilor în aer liber” în zona centrală a Bucureştiului. În paralel cu acestea, arată proiectul, a crescut şi numărul reclamaţiilor. În plus, consilierii doresc mutarea ”accentului” spre periferia oraşului, în cartierele marcate de ”monotonia urbană”, precum Titan, Dristor şi Drumul Taberei.

(news.ro)

Vocea Biz

loading...