Uniunea Europeană pregătește o taxă auto influențată de emisiile poluante

Cătălina Grigore / 26.04.2017
Uniunea Europeană pregătește o taxă auto influențată de emisiile poluante

Uniunea Europeană propune o nouă taxă auto de drum pentru mașinile care tranzitează statele membre. Această taxă va fi plătită în funcție de emisiile de CO2, mașinile vechi fiind cele mai dezavantajate.

Cu cât mașina este mai veche, valoarea noii taxe auto va fi mai ridicată, ea fiind direct proporțională cu media emisiilor de CO2. De exemplu, pentru o mașină Euro 3, trebuie să plătești mai mult decât posesorul unui automobil nou Euro 6 pentru a tranzita șoselele din statele membre ale Uniunii Europene.

Versiunea finală a proiectului legislativ va fi publicată la finalul lunii mai, aceasta urmând să intre în dezbaterea Parlamentului European. Urmează ca statele membre, la rândul lor, să aprobe noua lege. Încă nu este clar dacă UE va obliga statele membre să taxeze utilizarea drumurilor în funcție de emisiile mașinilor sau această decizie rămâne la libera alegere.

Această propunere a Uniunii Europene este controversată pentru că îi împovărează și mai mult pe posesorii de mașini vechi. Scopul taxării mai aspre a mașinilor vechi are scopul de a impulsiona achiziția de automobile noi, mai puțin poluante.

Citește și...