Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională

vocea.biz / 14.03.2017
Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională

Proiectul de lege al deputatului PMP Eugen Tomac privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost adoptat marți de Camera Deputaților, cu 260 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, scrie News.ro.

Potrivit propunerii legislative, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii 75/1994 privind arborarea drepelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Actul normativ mai prevede că Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.

“Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 de ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire. Uitarea eroilor neamului românesc, uitarea istoriei este totuna cu trădarea”, a precizat Eugen Tomac, în expunerea de motive.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. (News.ro)

Tags:
Citește și...