Peste 100 de zboruri au fost întârziate, în ultimii cinci ani, în perioada Crăciunului și a Revelionului, în România. Care sunt zilele cele mai aglomerate pe principalele aeroporturi din țară

Amalia Blanariu / 21.12.2017
Peste 100 de zboruri au fost întârziate, în ultimii cinci ani, în perioada Crăciunului și a Revelionului, în România. Care sunt zilele cele mai aglomerate pe principalele aeroporturi din țară

În ultimii cinci ani, peste 100 de zboruri au fost întârziate în perioada Crăciunului și a Revelionului, mai bine de 6.800 de pasageri români având de suferit din cauza întârzierilor.

Zilele de 22 și 23 decembrie 2016, respectiv 6 ianuarie 2017, au fost cele mai aglomerate pe principalele aeroporturi din țară, mai exact pe București, Cluj-Napoca și Timișoara. De asemenea, tot aceste zile sunt cele care au dat cele mai multe bătăi de cap pasagerilor, în doar 24 de ore înregistrându-se 44 de curse întârziate pe aeroportul Otopeni, 32 pe cel din Cluj-Napoca și 21 pe cel din Timișoara.

Anul trecut, în perioada 22 decembrie 2016 – 6 ianuarie 2017, aproape 26 de curse au decolat cu o întârziere mai mare de trei ore, cauzând neplăceri unui număr de aproximativ 1.350 de pasageri. Dacă aceștia ar fi aplicat pentru obținerea de compensații de la companiile aeriene, așa cum sunt îndreptățiți să o facă, potrivit directivei europene 261/2004, ar fi putut obține 337.000 de euro.

În aceeași perioadă, cu un an în urmă, 22 și 23 decembrie 2015, respectiv 6 ianuarie 2016, numărul pasagerilor afectați era aproape dublu, iar valoarea compensațiilor eligibile depășea 650.000 de euro.

”Comparând evenimentele din aceste perioade, ne așteptăm ca și în 2017 și primele zile ale lui 2018, pasagerii companiilor aeriene să fie afectați de întârzieri, de conexiuni pierdute sau zboruri anulate. Este, probabil, cea mai aglomerată perioadă a anului, iar în același timp, traficul pe cele trei aeroporturi principale ale României a crescut semnificativ în ultimii trei ani, lucru care poate cauza întârzieri”, spune Ștefan Radu, country manager AirHelp, într-un comunicat de presă remis Vocea.

În 2016, în perioada sărbătorilor, cele mai afectate curse, cu plecare din Cluj-Napoca, au fost cele către București, Viena și Memmingen. Ziua cu cele mai multe întârzieri a fost 22 decembrie, când puțin peste 85% dintre zboruri au decolat la timp (față de 90% în 2015), iar 82 de pasageri (față de 19 în 2015) ar fi fost eligibili pentru compensații în valoare totală de 20.500 euro.

Pe aeroportul internațional Otopeni, atât 22 decembrie, cât și 23 decembrie au fost zile cu o punctualitate scăzută față de obicei, când sub 75% dintre curse au decolat conform graficului. Cea mai aglomerată zi a fost 23 decembrie, când doar 64,5% dintre curse au fost punctuale (față de 75,4% în 2015). Acest lucru a afectat aproape 135 de pasageri (față de 463 în 2015), cei mai mulți cu destinațiile Viena, Cluj-Napoca și Istanbul.

Zilele de Crăciun nu au pus probleme aeroportului din Timișoara, însă începutul lunii ianuarie a fost aglomerat pe acest aeroport. Anul acesta, pe 6 ianuarie, 266 de pasageri au fost afectați de întârzierile îngregistrate de 2 curse și de punctualitatea de doar 44% a zborurilor programate. Destinațiile cu ”probleme” au fost București, Madrid și Berlin. Anul trecut, în prima săptămână a noului an, niciun zbor nu a suferit întârzieri mai mari de trei ore sau anulări.

”Situația diferă de la an la an, iar în perioada 2015-2017, cele mai accesate rute în perioada sărbătorilor au fost diferite. Estimăm și anul acesta ca pe aeroporturile din țară să se înregistreze compensatii întârziere zbor către destinații din Spania și Germania, acolo unde comunitățile de români sunt numeroase, în timp ce bucureștenii vor avea surprize pe cursele către cele mai populare destinații de city break”, spune Ștefan Radu.

AirHelp este liderul mondial în obținerea compensatiilor  pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a obținut despăgubiri în valoare de 300 de milioane de euro pentru peste cinci milioane de pasageri. AirHelp are reprezentanțe în Europa, Asia și America de Nord, care deservesc 30 de țari, oferind asistență în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajați la nivel mondial.

Citește și...