Programele şcolare şi manualele vor fi revizuite. Ce pregăteşte Ministerul Educaţiei pentru elevi

vocea.biz / 14.03.2017
Programele şcolare şi manualele vor fi revizuite. Ce pregăteşte Ministerul Educaţiei pentru elevi

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat marţi, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că Ministerul Educaţiei a lansat un proiect pentru revizuirea programelor şcolare şi a manualelor, existând posibilitatea adoptării unui pachet educaţional care să conţină manualul cadru, un ghid pentru profesor şi un caiet auxiliar.

„Plecând de la această constatare că avem în procesul educaţional manuale foarte încărcate şi care vreau să vă spun că şi încărcarea ghiozdanului e o problemă în momentul de faţă pentru că avem copii care se îmbolnăvesc şi care generează tot felul de malformaţii la coloana vertebrală datorită unor ghiozdane care au manualele de bază plus auxiliarele care înseamnă foarte mult. Din această perspectivă, am lansat un proiect care înseamnă reevaluarea, în termeni şcolari (…) înseamnă revizuirea programelor şcolare, a manualelor şcolare, plecând chiar de la programele cadru pentru toţi anii de studiu”, a afirmat ministrul Educaţiei, potrivit News.ro.

Pavel Năstase a mai spus că există manuale noi pentru clasele I-IV, dar nimeni nu a făcut vreo evaluare pentru a se stabili dacă acestea corespund cu lista de competenţe.

„Avem manuale noi clasele I-IV, dar nimeni nu s-a interesat să facă o evaluare, să vadă dacă aceste manuale corespund cu cee ce ne-am propus să facem, adică cu lista de competenţe iniţiale de la care să plecăm, dacă nu cumva sunt suprapuneri între clase, dacă nu cumva sunt suprapuneri între învăţământul primar şi gimnazial, între gimnazial şi liceu”, a completat ministrul.

El a mai spus că revizuirea programelor şcolare ar trebui să se producă într-un an de zile.

„Această revizuire, după estimările noastre, ar trebui să se producă într-un an de zile, dar această revizuire nu înseamnă că înlocuim manualele actuale care sunt în uz. Avem mult mai multe posibilităţi prin programa şcolară, care este şi un ghid privind ceea ce trebuie să facă cadrul didactic respectiv”, a completat Pavel Năstase.

Ministrul a susţinut că toate cadrele didactice au la dispoziţie „25% din timp ca să facă şi o revizuire a materiei, o repetiţie a materiei, o pregătire specială cu elevii care sunt puţin rămaşi în urmă ca nivel de pregătire”.

„Lucrurile acestea ar trebui să le realizăm simultan, pe grupuri de lucru care să analizeze pe învăţământ primar, gimnazial, liceal, absolut totul plecând de la programa cadru pentru că de acolo se generează numărul de ore de studiu care ar trebui să vedem dacă şi eu cred că ar trebui diminuat faţă de ce este în momentul de faţă. După aceea să vedem dacă programa şcolară corespunde listei de competenţe”, a subliniat ministrul Educaţiei.

El a mai spus că o altă problemă o reprezintă faptul că se pune accent pe partea de memorare şi mai puţin pe cea de gândire.

„Se întâmplă în momentul de faţă o altă problemă şi anume se pune accent pe partea de memorare şi mai puţin pe partea de gândire. De aici şi volume mari de manuale voluminoase, încarcă şi ghiozdanul şi atunci trebuie să insistăm în mod gradual, plecând de la învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi finalizând cu învăţământul liceal astfel încât să dăm în mod gradual cunoştinţele, atitudinile şi aptitudinile pe care elevii noştri trebuie să le aibă în final”, a afirmat Pavel Năstase.

Chestionat care va fi rezultatul acestei evaluări, el a precizat: „Aşa cum spuneam, vom umbla la programele cadru, asta însemană că vom umbla la programele şcolare, dar vom umbla mai puţin la manualele şcolare ca să nu afectăm, să nu avem imaginea că schimbăm de fiecare dată manuale care abia au fost aprobate”.

Ministrul a mai spus că s-a gândit şi la „rezolvarea materialelor auxiliare”. „Poate pe viitor, după ce facem această revizuire să gândim un pachet educaţional. Un pachet care înseamnă manualul, ghidul profesorului şi un caiet care să acompanieze manualul respectiv. Să fie un pachet educaţional care să fie livrat elevului la începutul anului şcolar şi care să nu mai necesite aceste achiziţii pe care părinţii le fac ulterior de materiale auxiliare”, a completat Pavel Năstase.

Astfel, ar fi eliminată o povară financiară pentru familiile sărace. „Deocamdată facem o estimare, este o idee care ar rezolva problema privind materialele auxiliare care creează mai multe probleme financiare părinţilor care nu au bani să cumpere aceste materiale şi, în ultimă instanţă, complică foarte mult procesul educaţional. Noi gândim un pachet educaţional care, deja, pentru limba şi literatura română s-a folosit în care să fie manualul cadru, un ghid pentru profesor şi un caiet auxiliar care acompaniază manualul respectiv”, a subliniat Năstase.

 

(News.ro)

Citește și...