Ministrul Educației acuză “mafia manualelor”: Nu există competiție între edituri ci oligopol

Vocea.biz / 22.09.2017
Ministrul Educației acuză “mafia manualelor”: Nu există competiție între edituri ci oligopol

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a vorbit, vineri, despre o „mafie a manualelor”, sintagmă despre care spune că se apropie de adevăr, spunând că mai multe edituri şi persoane ”au beneficiat şi beneficiază în continuare de poziţia de putere, pe care o ocupă în sistemul de educaţie, pentru a acumula profituri”, lucru ”imoral” şi ”ilegal”. Ministrul consideră că în prezent nu există competiţie între edituri, ci ”oligopol, complicitate, reţea de pile şi influenţe”.

„Din nefericire, comercializarea de manuale şi de alte materiale didactice a devenit o afacere profitabilă pentru unii, dar nu şi pentru copii şi părinţi. (…) Presa a scris de-a lungul timpului despre o mafie a manualelor şi, din păcate, această sintagmă se apropie de adevăr. Edituri şi persoane au beneficiat şi beneficiază în continuare de poziţia de putere, pe care o ocupă în sistemul de educaţie, pentru a acumula profituri. Este imoral şi este, cred eu, ilegal”, a declarat ministrul Educaţiei, adăugând că s-a ajuns la o ”supraîncărcare de cărţi, cărţulii şi caieţele” fără o justificare pedagogică şi care se bazează doar pe profit.

Liviu Pop a mai spus că în prezent nu există competiţie între edituri, ci ”oligopol, complicitate, reţea de pile şi influenţe”, iar răul trebuie distrus de la rădăcină.

”Această mafie nu poate fi destructurată decât prin soluţia propusă, de asumare a publicării manualelor. Nu este soluţia ideală, dar este o soluţie corectă”, a subliniat ministrul.

Referitor la auxiliare, ministrul a spus că acestea există în România de mulţi ani, însă nivelul educaţiei a scăzut.

”Prin urmare, putem să ne punem un semn de întrebare: de ce avem rezultate slabe la învăţătură şi care este relaţia dintre calitatea acestor manuale şi performanţa măsurabilă a copiilor? Am văzut numeroase reacţii în spaţiul public cu privire la această temă, unele critice, altele pozitive. Am un respect deosebit pentru oamenii de litere, oamenii de cultură, chiar dacă unii dintre aceştia şi-au exprimat dezacordul faţă de propunerile Ministerului. Îi consider bine intenţionaţi. Din păcate, nu cunosc la fel de bine ca mine putregaiul care se ascunde în această afacere publică”, a spus Pop, care a amintit că hotărârea prin care Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) primeşte atribuţii în domeniul avizării şi evaluării auxiliarelor didactice a fost aprobată joi de Guvern.

Ministrul a precizat că nu a interzis ”Gazeta matematică”, ci ea ”s-a pierdut în mulţimea de materiale auxiliare care le-a fost băgată pe gât elevilor în locul Gazetei Matematice”.

De asemenea, Pop a mai spus că vineri va fi publicat ordinul de ministrul privind metodologia de funcţionare a CNEE, iar în termen de 10 zile, editurile pot depune în format electronic propunerile de auxiliare didactice, iar după perioada de depunere, în termen de 30-60 de zile, comisiile vor stabili auxiliarele care îndeplinesc criteriile prevăzute de metodologie.

”Lista auxiliarelor didactice aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale sau avizate prin decizia secretarului de stat cu atribuţii în domeniu va fi publicată pe site-ul CNEE şi, din acel moment, pot fi utilizate în unităţile de învăţământ conform prevederilor ROFUIP. Sunt invitate toate cadrele didactice sau editurile să-şi depună proiectele de auxiliare la CNEE sau minister”, a spus ministrul.

Legat de manualele şcolare, Liviu Pop a precizat că în prima zi de şcoală, toţi elevii au avut manualele pe bănci, cu excepţia celor de clasa a V-a

”Din 26 de loturi de manuale licitate, în ziua începerii anului şcolar şapte erau distribuite în şcoli, alte cinci loturi şi anume Istorie, Informatică şi TIC, Educaţie tehnologică şi aplicaţii practice, Limba modernă 1- Limba engleză, studiu intensiv şi Limba modernă 2 – Limba engleză vor fi livrate până la data de 11 octombrie”, a spus Pop, precizând că pentru Limba şi literatura română, Limba modernă 1 Engleză sau Franceză, Limba modernă 1 sau 2, Limba modernă 1- studiu intensiv Limba germană, Matematică, Biologie, Educaţie socială, Geografie, Religie- Cultul ortodox, Educaţie plastică, Educaţie muzicală şi Consiliere şi dezvoltare personală, în cazul în care nu se vor mai depune contestaţii, se vor putea încheia acordurile-cadru în 2 octombrie.

Ministrul Educaţiei a mai spus că săptămâna viitoare va fi pusă în dezbatere publică Legea manualului şcolar.

Ne dorim competiţie între autorii de manuale pentru că am văzut timp de 20 de ani competiţie între edituri şi vedem care este calitatea învăţământului din România acum. În primul rând, elevii sunt cei care au pierdut, iar baronii manualelor s-au îmbogăţit. Toate măsurile pe care le-am luat sunt pentru binele elevului”, a subliniat ministrul.

Liviu Pop a mai declarat că în următorii patru ani vor fi formaţi, în cadrul proiectului ”Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” (CRED), 15.000 de profesori din învăţământul primar şi 40.000 de profesori din învăţământul gimnazial, pentru ca aceştia să predea în conformitate cu noile programe şcolare.

(News.ro)

Citește și...