SRI: Datele obținute despre galeriile cluburilor sportive, transmise IGPR, Jandarmeriei și SPP

vocea.biz / 02.02.2017
SRI: Datele obținute despre galeriile cluburilor sportive, transmise IGPR, Jandarmeriei și SPP

Datele obținute exclusiv cu privire la prezența unor membri ai galeriilor cluburilor sportive la protestul din centrul Capitalei au transmise operativ instituțiilor legal abilitate, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, Jandarmeria Română, Serviciul de Pază și Protecție, transmite SRI, potrivit Mediafax

“Serviciul Român de Informații a acționat potrivit competențelor legale, datele și informațiile obținute exclusiv cu privire la prezența unor membri ai galeriilor cluburilor sportive la acțiunile publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituțiilor legal abilitate (Inspectoratul General al Poliției Române, Jandarmeria Română, Serviciul de Pază și Protecție)”, a transmis Serviciul Romând de Informații, într-un nou comunicat de presă, postat pe site-ul instituției.

Instituția a reiterat informația potrivit căreia are competențe pentru obținerea de date necesare prevenirii și contracarării activităților extremiste.

“Pe această zonă, SRI nu a avut surprize operaționale. SRI nu are competențe în ceea ce privește manifestările grupărilor ultras, însă, dacă se obțin date de interes pentru instituțiile cu atribuții pe ordine publică, acestea sunt furnizate cu celeritate”, potrivit sursei citate.

Precizările vin după ce SRI a transmis că miercuri seara a existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Stefu Viorel şi Bogdan Despescu-IGPR, precum şi la nivelul Jandarmeriei şi SPP.

Minstrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, declarase, într-o intervenție la România TV, că nu a primit informări de la servicii că la miting vor exista provocări.

“Nu am primit o astfel de informare, dar ne-am luat toate măsurile”, a declarat Carmen Dan.

Citește și...