Masa de Paște la români: câți cozonaci, câtă pască și câte ouă se vor vinde. „Oamenii preferă, neavând putere financiară, să înlocuiască mielul cu carnea de pasăre”

Adriana Stanca / 11.04.2017
Masa de Paște la români: câți cozonaci, câtă pască și câte ouă se vor vinde. „Oamenii preferă, neavând putere financiară, să înlocuiască mielul cu carnea de pasăre”

Românii vor mânca anul acesta de Paște mai puțină carne de miel decât în anii precedenți. Vor cumpăra, în schimb, aproximativ 190 de milioane de ouă provenite de la fermele comerciale și vor bea cu aproape 70% mai mult vin decât într-o lună obișnuită, dar și tării precum țuică, pălincă sau lichioruri. De asemenea, aproximativ 7,5 milioane de cozonaci și 5 milioane de bucăți de pască vor ajunge pe mesele românilor, au precizat pentru Vocea.biz specialiștii din industrie. 

Consumul intern de carne de miel va continua să scadă și în 2016 din cauza puterii financiare mici, apreciază reprezentanții industriei.

„După estimările noastre, vor fi sacrificați pentru consumul propriu – în gospodării și așa mai departe – în jur de 3 milioane de miei”, a precizat pentru Vocea.biz Eugen Gonțea, președintele Federației Oierilor de Munte.

„Sacrificările scad însă de la an la an. Oamenii preferă, neavând putere financiară, să înlocuiască mielul cu carnea de pasăre. Erau ani când se cumpăra un miel întreg, iar acum cei mai mulți cumpără un kilogram sau două de carne. Situația s-a schimbat teribil! Trebuie să ne raportăm și la procentul de sărăcie din România, care depășește 60%”, a completat el.

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), fiecare român consumă puțin peste două kilograme de carne de oaie și capră anual, față de 31 de kilograme de carne de porc (pe cap de locuitor), spre exemplu.

Cât va costa carnea de miel

În acest context, crescătorii de ovine sunt nevoiți să se orienteze către export, însă chiar și așa, situația în care se află este una extrem de dificilă, a atras atenția Gonțea.

„La ora actuală, pleacă spre Ungaria tiruri pentru comunitatea europeană, pleacă și spre Italia; în general pleacă miel între 10-15 kilograme, este cel mai solicitat. Peste 18 kilograme sunt foarte puține cereri, dar prețurile sunt total necorespunzătoare; prețurile de achiziție sunt sub prețurile de producție. Este o situație dezastruoasă, dar nu sunt alte oportunități”, a declarat el.

Aceeași problemă a fost sesizată și de Nicolae Cioranu, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine.

„Piața e în scădere continuă, dar nu numai la noi. E o mare problemă pentru fermieri! Puterea României de a oferta este mai mare decât cererea. Ne orientăm către export, pentru că dacă nu o făceam, nu mai existam demult. Dar e o problemă și cu exportul, pentru că țările arabe sunt închise, iar Europa consumă din ce în ce mai puțină carne de miel”, a explicat el pentru Vocea.biz.

Potrivit estimărilor sale, în preajma Sărbătorilor Pascale de anul acesta, prețul cărnii de miel va fi de circa 20 de lei kilogramul. În viu, prețul va fi de aproximativ 10-12 lei kilogramul.

În 2015, un kilogram de carne de miel costa, în pieţele din ţară, între 7 şi 25 de lei, în timp ce în unele supermarketuri a ajuns şi la 30 de lei. Mielul viu, cumpărat direct de la crescători, s-a vândut cu circa 10 lei kilogramul.

190 de milioane de ouă din fermele comerciale, vândute de Paște

Cât privește numărul de ouă cumpărate de români cu ocazia Paștelui, acesta va ajunge la circa 190 de milioane, a precizat pentru Vocea.biz Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.

„Se vor vinde cu circa 50% mai multe ouă (din fermele comerciale) decât într-o lună obișnuită, adică circa 180-190 de milioane de ouă într-o lună premergătoare Sărbătorilor Pascale. Acest trend se menține de mai mulți ani. La asta se adaugă, desigur, ouăle produse în gospodăriile țărănești”, a explicat el.

„Prețurile sunt accesibile, au scăzut deja la poarta fermei. Nu vor fi, deci, probleme de preț”, a completat Ilie Van.

Anul trecut, de Paște, prețurile la ouă au fost de circa 0,18 lei – 0,20 lei/bucata, fără TVA, la poarta fermei. În magazine, prețul mediu cu care s-au vândut ouăle a fost de 0,5 lei/bucata, în perioada amintită.

Romulus Dascălu: „Românii beau 9 litri din 10 băuturi fără acte”

Alături de bucatele tradiționale, românii vor pune pe masa de Paște și vin și tării.

„La vinuri de înregistrează cea mai mare creștere a vânzărilor – aproximativ 50-70% față de o lună obișnuită. În România se consumă în jur de 450 de milioane de litri pe an, la 20 de milioane de locuitori; asta înseamnă în jur de 25-30 de litri/cap locuitor/lună. La o populație matură, undeva de 35-40 de litri pe lună, cu o creștere de 50%, înseamnă că în luna aprilie – când sunt Floriile și Paștele – putem vorbi de 60 de litri consum de vinuri pe lună. De asemenea, se vor bea și tării – țuică, rachiuri, pălinci, afinate, vișinate, tot soiul de lichioruri, dar asta mai ales în mediul rural”, a precizat pentru Vocea.biz Romulus Dascălu, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Alcoolului GARANT.

Totuși, suma totală de bani cheltuită pentru băuturile alcoolice în această perioadă este greu de estimat din cauza vânzărilor „la negru”, a subliniat Dascălu.

Vorbim de foarte mult alcool nefiscalizat, plecând de la țuică, rachiuri, pălincă etc, până la vinurile de pe marginea drumului și din piețe. O parte se poate contabiliza cât cheltuie românul, mai ales în domeniul urban pentru că acolo putem fi cel mai aproape de realitate, dar în mediul rural nu prea știm. Noi avem un consum aproximativ. Un consumator din mediul urban bea 2-3 sticle de vin de Paști/Florii; dacă luăm în calcul un preț mediu de ori 20 de lei/sticlă, rezultă că vor cheltui 60-70 lei”, a explicat el.

În acest moment, evaziunea fiscală în domeniul alcoolului, în special în domeniul produselor spirtoase și alte alcooluri, este peste 90%. Practic, românii beau 9 litri din 10 băuturi fără acte, fără un buletin emis de un laborator așa cum ar fi normal. Românul nu bea sănătos nici măcar de Paști… sau hai să zicem că de Paști își ia, poate, o sticlă îmbuteliată”, a mai spus Romulus Dascălu.

Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) în anul 2015 arăta că vinul de casă rămâne băutura alcoolică preferată de români (48%) pentru sărbătorile de Paşte, în timp ce 12% preferă ţuica şi 10% – berea.

Cererea de pască pentru Paște 2017, mai mare decât anul trecut

Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase — ROMPAN, a precizat pentru Vocea.biz că deși producția de cozonaci pentru Paște nu va fi mai mare decât cea pentru sărbătorile de iarnă, cererea de pască a crescut semnificativ anul acesta față de Paștele din 2015.

„Estimăm că vom face circa 7,5 milioane de cozonaci și 5 milioane de pască. Suntem peste nivelul de anul trecut. Vor merge o parte și către comunitățile de români din străinătate dar nu numai, ci către majoritatea statelor europene”, a declarat Aurel Popescu.

„Sperăm să fim cu pasca la un nivel foarte ridicat, pentru că am văzut că există din partea oamenilor o cerere mai mare decât de obicei. În ceea ce privește cozonacii, față de Crăciun e mai mică producția, pentru că sărbătorile de iarnă se întind pe o durată mult mai mare decât Paștele; atunci oamenii vor cozonac și pentru Crăciun și pentru Revelion, chiar și de Sfântul Ion. Prețurile au rămas, în schimb, aceleași precum de Crăciun, iar gramajul și umpluturile diferă în funcție de cererea oamenilor. Adică, se fac și cozonaci cu umplutură mai puțină și cu preț mai mic – spre exemplu, 4 lei/500 de grame, 8-10 lei/kilogramul – , și se fac și cozonaci cu 50 de lei kilogramul”, a completat președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase — ROMPAN.

Citește și...