În weekend, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Aşa că, dacă aveţi planuri pentru acest sfârșit de săptămână și vreți să profitați de vremea frumoasă, iată că meteorologii au doar vești bune pentru dumneavoastră.
Vineri, vremea în ţară va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească urmând a se situa peste cele specifice acestei date din an. Cerul va fi mai mult senin – ziua în toate regiunile, iar în sud și în est și noaptea, în timp ce în restul teritoriului va deveni variabil și cu unele înnorări. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade pe litoral şi 28 de grade in Moldova. Dimineața, dar mai ales în cursul nopții, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceață.
În București, meteorologii anunță că vremea se va menține frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească, situându-se peste mediile multianuale ale datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 25-26 de grade, iar cele minime vor fi de 10…12 grade.
Sâmbătă, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru prima zi a lunii octombrie, la nivelul întregii țări. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condițiile de ploaie vor fi foarte reduse. Vântul va sufla, în general, moderat în regiunile estice și slab în restul teritoriului, iar la munte, în special la înălțimi mai mari, va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 20…21 de grade pe litoral și 27…28 de grade în Câmpia Română, iar cele minime între 7 și 17 grade, mai scăzute, până la 3…4 grade, în estul Transilvaniei. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief din est, sud-est și izolat în depresiunile din restul teritoriului, va fi ceață.
Sâmbătă, în București, vremea va fi în continuare frumoasă și mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil și vântul, în general slab. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Spre sfârșitul intervalului, va crește probabilitatea de apariție a ceții.
Duminică, meteorologii anunță că vremea se va menține mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii octombrie. Cerul se va înnora treptat în jumătatea de vest a țării, unde, mai ales spre seară și noaptea, local, vor fi averse, trecător, posibil și descărcări electrice, în timp ce în restul teritoriului, va fi mai mult senin în cursul zilei, apoi variabil cu unele înnorări, dar numai izolat ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor avea valori de la 20…21 de grade pe litoral, până la 27…28 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 6 și 16 grade. Dimineața, pe arii restrânse în zonele joase de relief din est și sud-est va fi ceață.
Duminică, în București, vremea se va menține mult mai caldă pentru începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și noaptea, când trecător nu este exclus să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 25-26 de grade, iar cele minime vor fi de 13…14 grade. Dimineata vor fi condiții de ceață.
În prima parte a saptamanii viitoare, vremea va deveni în general instabilă, mai întâi în vestul, nordul și centrul țării, apoi și în restul teritoriului. Ploile vor fi prezente in toate regiunile, iar pe spații restrânse, cu precădere la munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile incep sa scada la inceput în zonele din interiorul arcului carpatic, apoi si in celelalte regiuni si vor continua sa scăda de la o zi la alta și vor ajunge sa fie mai frig decat ar fi normal. Luni, maximele termice vor fi cuprinse intre 17 si 24 de grade, iar ulterior nu vor mai depasi 20 de grade nici macar la nivel izolat.