Dictatorul, aurul și datoria externă – testamentul lui Nicolae Ceaușescu

Anul 1982 se anunța sumbru pentru români, datoria externă a României era de 11 miliarde de dolari, iar țara era dependentă de Fondul Monetar Internațional. Totuși, Nicolae Ceaușescu avea să surprindă lumea întreagă cu o decizie radicală, care avea să îi aducă într-un final sfârșitul.

În anul 1985 fostul dictator avea să facă un anunț surprinzător pentru toți analiștii. România avea să își plătească toate datoriile către FMI înainte de termen, evitând astfel capcanele tranzacțiilor internaționale. Efectul acestui anunț? Majoritatea produselor interne luau drumul exportului, fapt care a cauzat faimoasele cozi și raționalizări specifice sfârșitului anilor ’80.

Așadar, în martie 1989 țara își plătise, cu imense eforturi, toate datoriile externe. Mai mult decât atât, România avea în băncile românești un surplus de 3,7 miliarde de dolari și creanțe, la care se adăugau 6 miliarde de dolari, reprezentând exporturile din anul respectiv.

Aparent, Ceaușescu ar fi înțeles că România dispune de toate resursele pentru a-și plăti datoriile, iar primul pas pe care l-a făcut în acest sens a fost asocierea cu China, Iran și Libia, formând o bancă menită să acorde împrumuturi mici statelor în curs de dezvoltare – Banca Română de Comerț Exterior. Prin intermediul băncii s-au derulat activități de aport valutar special, banii rezultați din respectivele tranzacții asigurând plata datoriilor externe.

Motivul pentru care Nicolae Ceaușescu nu a vrut să fie metrou în cartierul Drumul Taberei. Puțini…

Motivul pentru care Moș Crăciun se numea Moș Gerilă în perioada comunistă. Ce a hotărât Ceaușescu…

Ceea ce permitea FMI-ului să acorde împrumuturi era rezerva de 2.996 tone de aur. Ceaușescu a surprins Fondul și lumea prin plata datoriilor înainte de termen deoarece se baza pe cele 6.000 de tone de aur sub formă de zăcăminte pe care le avea România la data respectivă. Dacă la toate acestea adăugăm și o rezerva considerabilă de metale rare, planul lui Nicolae Ceaușescu nu mai sună atât de nebun, deoarece în anii respectivi se dezvoltau și se investea masiv în tehnologiile avansate care aveau nevoie de metale rare pentru producția în masă. Acest fapt a fost prevăzut, astfel că Ceaușescu a construit, alături de concernul american Texas Instruments, o platformă industrială dedicată electronicii – IPRS Băneasa.

Mizând pe un plan bine pus la punct, Ceaușescu viza creșterea economică a țării mergând pe două direcții complementare – extracția metalelor rare și a aurului în vederea valorificării acestora prin IPRS Băneasa care avea să devină un important exportator în domeniul electronicii și finanțarea țărilor în curs de dezvoltare prin banca nou înființată alături de China.

Ceaușescu a fost însă ”detronat” în anul 1989 iar BCRE a devenit celebra Bancorex, falimentată în anul 1999, iar în 2002, după ce bursa de la Londra a declarat produsele Phoenix Baia Mare ca fiind nepotrivite pentru standardele internaționale, țara noastră a fost exclusă de pe lista producătorilor și exportatorilor de aur.

Dacă planul lui Ceaușescu ar fi reușit să transforme România într-o superputere economică va rămâne pentru totdeauna un mare semn de întrebare, totuși ne putem întreba de ce nu s-a profitat de ”testamentul” acestuia?