Percheziţii DNA la Poliţia Bihor și la locuința chestorului Liviu Popa. Sunt vizate infracțiuni de corupție – UPDATE

Claudia Bonchis / 19.09.2016
Percheziţii DNA la Poliţia Bihor și la locuința chestorului Liviu Popa. Sunt vizate infracțiuni de corupție – UPDATE

UPDATE, ORA 11.50: DNA anunță într-un comunicat că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2012- 2014. ”În cursul zilei de 19 septembrie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații, situate în municipiul Oradea, din care două sunt la sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Antifraudă Fiscală”, se arată în comunicatul DNA.

UPDATE, ora 11.30: Potrivit unor surse, în dosarul acidentului provocat de chestorul Liviu Popa, şeful IPJ Bihor, care se afla la volanul bolidului aparţinând copreşedintelui PNL, Vasile Blaga, au fost extinse cercetările şi faţă de alte fapte. Astfel, audierea lui Vasile Blaga la DNA Bucureşti are legătură şi cu percheziţiile pe care procurorii DNA Oradea le fac la sediul IPJ Bihor, dar şi la locuinţa lui chestorului Popa.

Aflat în concediu, chestorul Liviu Popa le-a confirmat jurnaliştilor de la Digi24 Oradea că procurorii DNA îi percheziţionează locuinţa, dar le-a spus că nu ştie ce caută şi pentru ce au loc percheziţiile.

—-
Procurorii DNA Oradea efectuează, luni dimineaţa, percheziții la sediul Inspectoratului de Poliţie  Judeţean (IPJ) Bihor și la locuința chestorului Liviu Popa, într-un dosar de corupție.

Perchezițiile de luni dimineața se desfăşoară într-un dosar complex în care procurorii au descins şi au făcut percheziţii şi la Poliţia Beiuş, Pietroasa și Cărpinet. Surse judiciare au declarat pentru Vocea.biz că procurorii anticorupție vizează infracţiuni de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2014 – 2016.

Surse judiciare au confirmat pentru Vocea.biz că se efectuează percheziții la sediul IPJ Bihor, în biroul chestorului Liviu Popa, dar și la locuința acestuia.

Descinderea de luni din Bihor este a treia rundă de percheziții a Serviciului Teritorial Oradea al DNA, din ultimele luni, în unități de Poliție din județ. După primele percheziții, cele din zona Beiuşului, DNA Oradea a anunțat că procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2014 – 2016.

În același dosar, în paralel, procurorii DNA l-au audiat luni dimineața și pe copreședintele PNL, Vasile Blaga. Liderul PNL a declarat, după audierile de la sediul DNA din Bucureşti, că a dat declaraţii în calitate de martor într-un dosar în care apare și numele chestorului Liviu Popa.

Liviu Popa ar fi nepotul lui Vasile Blaga

Liviu Popa a fost, între 23 noiembrie 2010 şi 15 mai 2012, Inspector General al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Liviu Popa a fost numit în funcţie în locul lui Petre Tobă, demis de ministrul de Interne de la acea vreme, Traian Igaş, urmaşul lui Vasile Blaga la MAI.

Într-un interviu acordat, în 2011, Liviu Popa a recunoscut, sau mai bine spus nu a negat, că ar fi nepotul lui Vasile Blaga, fost ministru de Interne.
“Cine m-a propus, sincer, nu ştiu. Formal, am fost propus de domnul ministru Igaş şi numit de premierul României. Dar am convingerea că am fost numit pe ceea ce am arătat în funcţiile deţinute anterior, de şef al Poliţiei Bihor şi apoi al DGA. În ce priveşte faptul că sunt nepotul domnului ministru Blaga, nu am negat niciodată acest lucru, pentru că nu am crezut că este cazul, şi vă asigur că n-am ştiut acest lucru decât după ce am ajuns inspector-şef. Până atunci, nu numai că nu l-am cunoscut, dar nici nu l-am văzut vreodată”, a declarat, pentru ebihoreanul.ro, chestorul.

În 2012, chestorul Liviu Popa a fost demis de ministrul Ioan Rus, care a motivat schimbarea printr-o “strategie care are rolul de a crea o echipă capabilă şi performantă”, şi a fost înlocuit la conducerea IGPR de Petre Tobă. Liviu Popa a fost numit ulterior pe funcţia de Inspector Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Citește și...