Percheziţii la Episcopia din Oradea şi la Mănăstirea Izbuc. Este vizat şi episcopul Sofronie Drincec

Claudia Bonchis / 15.09.2016
Percheziţii la Episcopia din Oradea şi la Mănăstirea Izbuc. Este vizat şi episcopul Sofronie Drincec

Procurorii DNA Oradea au descins, joi dimineața, la sediul Episcopiei Ortodoxe din Oradea dar şi la Mănăstirea Izbuc, într-un dosar ce implică fapte de corupţie.

Surse judiciare au declarat pentru Vocea.biz că ar fi vizat arhimadritul Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc, dar şi episcopul Sofronie Drincec.

Mihail Tărău este fratele Cameliei Dindelegan, cadrul didactic la Universitatea Oradea, de la care a pornit dosarul de corupţie în care este implicat şi rectorul Constantin Bungău.

UPDATE, ora 13.00 – Procurorii DNA au precizat pentru Vocea.biz faptul că perchezițiile de joi au legătură cu o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție comise în perioada 2014 – 2016. 

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2014 – 2016.

În cursul zilei de 15 septembrie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în județul Bihor. Alte informaţii, inclusiv locaţiile unde se desfăşoară aceste activităţi, nu pot fi precizate, în conformitate cu art. 12 alin 1 lit. e) din Legea 544/2001. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un răspuns pe care Biroul de Informare şi Relaţii Publice l-a comunicat la solicitarea reporterului Vocea.biz.

 

Citește și...