O nouă metodă de a înşela credulii circulă în Baia Mare. Astfel, persoane necunoscute acţionează în Baia Mare şi nu numai, în numele mall-ului băimărean. Aceştia agaţă persoane pe stradă şi, în schimbul unor sume de bani, promit apariţia în cataloagele centrului comercial.
Profitorii nu sunt la prima ispravă de acest gen, astfel de întâmplări având loc frecvent în ultimii ani în municipiul de pe Săsar. Cu toate că Poliţia dar şi reprezentanţii „Gold Plaza” au atras atenţia în numeroase rânduri despre acest tip de înseşlătorie, se pare că mai sunt creduli în oraş. Aceştia au rămas fără sume curpinse între 50 şi 500 de lei, bani pe care i-au dat în schimbul unei promisiuni.
Cum funcţionează „afacerea”
„Afacerea”, pentru că este foarte bine pusă la punct, este destul de simplă. Tineri bine îmbrăcaţi, amplasaţi în cele mai circulate zone ale oraşului, „agaţă” trecătorii, mai ales tinere şi persoane cu copii, cărora le promit apariţia în cataloagele de promovare ale centrului ceomercial. Astfel, contra unei sume de 50 de lei, aceştia „garantează” înscrierea într-o bază de date.
Pentru a fi cât mai convingători, aceştia fac chiar pe stradă câteva instantanee cu „subiectul”, bineînţeles cu un aparat foto de amatori şi apoi dau o adresă fictivă la care aceştia trebuie să se prezinte ulterior fie pentru o şefinţă foto, fie pentru a aduce un set prorpiu de fotografii.
Abia când se prezintă la adresa respecitvă, cei chemaţi îşi dau seama de înseşlăciune pentru că acolo nu este nimic şi îşi dau seama că au rămas fără bani. Mulţi dintre cei înșelaţi renunţă să mai facă plângere, considerând că suma nu este foarte mare şi nu merită efortul.
„M-a oprit pe stradă un tânăr bine îmbrăcat şi mi-a spus că este reprezentantul Gold Plaza. Mi-a primis că fata va apărea în catalogul de Crăciun. Am dat 50 de lei pentru fetiţa mea de 5 ani şi am zis că nu merită să merg la Poliţie, să dau declaraţii, să mă tot cheme apoi. Dă-i încolo de bani. Am luat ţeapă şi asta este”, a explicat Florica S., o băimăreancă înşelată.
Ce spun reprezentanţii Gold Plaza
Reprezentanţii mallului au remis presei un comunicat rin care îşi declină orice fel de implicare în acest tip de afacere. Mai mult, pe reţelele de comunicare propriii dar şi pe cele de socializare, circulă un mesaj al centrului comercial prin care le este atrasă atenţia băimărenilor să nu se lase înşelaţi.
„Va rugăm să aveți în vedere că:
– Gold Plaza nu are colaborări cu agenții de modeling care fac castinguri pe stradă sau alte locații publice;
– Gold Plaza nu are colaborări cu diverse companii sau persoane care solicită bani în vederea înscrierii într-o bază de date pentru a apărea pe materialele noastre de promovare;
– Gold Plaza nu are colaborări cu diverse companii sau persoane care va promit apariția pe materialele noastre de promovare și va solicita bani pentru astfel de servicii;
– Gold Plaza nu colaborează cu diverse companii sau persoane care vă solicită bani pentru a va oferi un “book profesional” cu pozele dumneavoastră în vederea înscrierii într-o bază de date de modele;
– Gold Plaza nu are colaborări cu diverse companii sau persoane care vă solicită trimiterea unor poze la adrese de mail necunoscute și va propun sau va promit în schimb apariția în materialele noastre de promovare.
Castingurile organizate de Gold Plaza Baia Mare au loc strict la adresa centrului comercial, se desfășoară într-un mod organizat (în data x, la ora y) și sunt anunțate și promovare de către centrul comercial prin canalele media pe care le folosim. Mai mult, nu există nicio taxă de înscriere, nu solicităm niciun fel de informație persoanelor doritoare să participe și nu solicităm să ne trimiteți poze, pozele le facem noi în momentul organizării acestor castinguri”, se arată în coumincat.