Escrocul sentimental a fost arestat preventiv în lipsă după ce a fost internat pentru că avea tensiunea mărită după reținere – surse

Cătălin Lupășteanu / 01.03.2017
Escrocul sentimental a fost arestat preventiv în lipsă după ce a fost internat pentru că avea tensiunea mărită după reținere – surse

Surse judiciare afirmă pentru Vocea.biz că, Georgică Vasilescu, bărbatul care a fost adus la București pentru audieri privind modalitatea în care a înșelat mai multe femei, pe care le cunoștea din mediile matrimoniale, a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență.

Aceleași surse precizează că judecătorul de drepturi și libertăți care a analizat propunerea arestării preventive făcută de procurori a admis acțiunea și a emis mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile.

Potrivit acelorași surse bărbatul a fost internat sub pază la spital după momentul reținerii, mai precis după controlul primar făcut de medicii de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Capitalei.

Sursele citate arată că bărbatul nu ar fi reclamat nimic privind starea de sănătate pe parcursul aducerii la București și a audierilor, în schimb medicii ar fi constatat tensiunea foarte ridicată a bărbatului la momentul ducerii lui în centrul de reținere.

Totodată, spun sursele citate, bărbatul nu a dat nicio declarație în fața anchetatorilor.

Decizia de miercuri a Judecătoriei Sectorului 1 în cazul acestuia poate fi contestată la instanța superioară, Tribunalul București.

Citește și...