Doi doctori, printre care și fondatorul Secției de Neurochirugie de la Spitalul Colentina, au demisionat, acuzând distrugerea secției și a terapiei intensive

Amalia Blanariu / 04.09.2017
Doi doctori, printre care și fondatorul Secției de Neurochirugie de la Spitalul Colentina, au demisionat, acuzând distrugerea secției și a terapiei intensive

Medicii neurochirurgi Ionuț Gobej și Dorin Bica, de la Spitalul Clinic Colentina, care au lăsat Parisul pentru Spitalul Colentina, au demisionat, luni, acuzând distrugerea secției de neurochirurgie și a terapiei intensive.

Ionuț Gobej, fondator al Secției de Neurochirugie a unității medicale, își motivează decizia prin faptul că, în ciuda referatelor și memoriilor trimise, s-a ajuns la refuzarea operării a peste 60 de pacienți cu tumori cerebrale complexe din cauza lipsei de personal, a programului restricționat și a lipsei de consumabile și medicamente.

”Astăzi, 4 septembrie 2017, am demisionat împreună cu colegul meu Dr. Bica din funcția deținută la Spitalul Colentina. Atașez mai jos textul demisiei, unde o motivez. Este o decizie incredibil de grea, dar nu am găsit altă soluție”, a scris doctorul Gobej pe pagina sa de Facebook.

În demisie, acesta detaliază cum a evoluat situația timp de trei ani, perioadă în care în spital s-a realizat neurochirugia de înaltă performanță, și cum s-a ajuns ca în ultimele opt luni la distrugerea secției și a terapiei intensive.

”Am venit în anul 2014 la Spitalul Clinic Colentina din București, captivați de o propunere la care nu am visat vreodată, să înființăm o secție de neurochirurgie la cel mai înalt nivel, capabilă să realizeze intervenții pe creier în manieră minim invazivă. Ar fi fost singurul serviciu de acest fel dintr-un spital public și printre puținele din lume. Am acceptat provocarea având la bază o temeinică pregătire la cele mai prestigioase centre din Franța. De la primele discuții și până la primul pacient operat, au trecut opt luni. În cadrul proiectului, spitalul a dezvoltat și o secție de terapie intensivă nivel unu, foarte performantă și a modernizat neurologia, secții fără de care nu ar fi fost posibilă neurochirurgia de înaltă performanță. Lucrurile au evoluat peste așteptări și în 2016 am realizat peste 300 de operații prin metode minim invazive. În 2017 urma să se dea în folosință a doua sală de operații pentru neurochirurgie odată cu venirea a doi noi colegi, pregătiți și ei în clinici din străinătate”, scrie medicul în demisie.

Totuși, spune Gobej, de la începutul acestui an – după ce primarul general Gabriela Firea a decis demiterea fostului manager al spitalului, dr. Bogdan Andreescu pe motiv că i-a ținut pe pacienți în frig în saloane – situația s-a degradat substanțial, culminând cu refuzarea operării a peste 60 de pacienți, din cauza personalului insuficient și a lipsei de consumabile și medicamente.

”În ianuarie 2017, managementul și viziunea privind dezvoltarea spitalului s-au schimbat neașteptat. Termenii proiectului ”Neurochirurgie Colentina” s-au modificat dramatic. Inexplicabil ne-am trezit pe o turnantă care a durat opt luni, dar în sens invers, spre distrugerea acestei secții și a terapiei intensive. Am făcut tot posibilul pentru a păstra ceea ce s-a realizat, am scris munți de referate și memorii, ne-am exprimat public inclusiv în conferința de presă, ne-am adresat instituțional la toate nivelurile ierarhice, dar fără vreun rezultat. Astăzi, activitatea în secția de neurochirurgie a Spitalului Colentina este un act de uzură extraordinară și am ajuns în situația de a refuza peste 60 de pacienți cu tumori cerebrale complexe, în condițiile în care în anul 2017 era prevăzut să operăm peste 600. Acești pacienți au fost refuzați din cauza lipsei și a pierderii de personal, programului operator restricționat și a lipsei de consumabile și medicamente. Standardul de calitate oferit pacienților ce au fost operați a avut de suferit. La aceste probleme se adaugă hărțuirea personalului medical din secțiile de neurochirurgie și ATI. Astăzi, fiecare neurochirurg poate opera o dată sau de două ori pe săptămână, până la orele 15, operații a căror complexitate este mică sau cel mult medie”, spune medicul.

La finalul demisiei, doctorul precizează că nu vrea să își asume responsabilitatea oferirii unui act medical sub standard.

”Rezistența mea în spital începe să fie echivalentă cu oferirea unui act medical sub standard și nu îmi pot asuma această responsabilitate. În aceste condiții, prezența mea în Spitalul Colentina nu se mai justifică, termenii în baza cărora am venit în acest spital fiind modificați radical”, concluzionează doctorul Ionuț Gobej.

Spitalul Clinic Colentina se află în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), structură subordonată Primăriei Capitalei.

Neurochirurgul Ionuț Gobej a cerut demiterea managerului spitalului Colentina, Silvi Ifrim, acuzând că, începând din ianuarie 2017, personalul ATI a fost redus numeric de către noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite, ceea ce a dus la imposibilitatea realizării de intervenții neurochirurgicale după ora 15.00.

Managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, numită de Firea manager interimar al Spitalului Clinic Colentina a negat acuzațiile la vremea respectivă. “Am luat la cunoștință cu surprindere de cele prezentate în presă de doctorul Gobej, fără o documentare corectă privind situația din Spitalul Colentina. De menționat că afirmațiile doctorului Gobej nu se sprijină pe realitate, iar semnatarul pare să nu cunoască sau să nu accepte prevederile legale privind situația orelor suplimentare. Doctorul Gobej vorbește despre secția de ATI, unde există garda continuă, dată fiind natura secției. Cum poate, în acest caz, să afirme că după ora 15.00 nu ar mai fi personal în secție?”, spunea managerul unității sanitare, Silvi Ifrim, într-un comunicat remis News.ro, la vremea respectivă.

Fostul manager al Spitalului Colentina, Bogdan Andreescu, a fost demis de edilul-șef al Capitalei la începutul acestui an pe motiv că i-a ținut pe pacienți în frig în saloane. Însă, directorul medical al Spitalului Clinic Colentina, Dana Gabriela Ionescu, a declarat atunci că saloanele nu au fost încălzite din cauza unei avarii RADET, regie aflată în subordinea Municipalității. În locul lui Andreescu a fost numită în funcție Silvi Ifrim.

Reamintim că în acest an, Municipalitatea a alocat pentru sănătate 435 milioane lei, bani cu care „se vor dota cu aparatură ultramodernă cele 19 spitale și cabinetele școlare”. Suma este de două ori mai mică față de banii direcționați în acest an pentru cultură, recreere și religie.

Citește și...