Un medic din Sălaj a fost declarat în stare de incompatibilitate pentru că deținea simultan și funcția de șef de secție la Spitalul Județean și pe cea de administrator al propriei clinici private. Potrivit inspectorilor Agenției Naționale de Integritate, șeful secţiei de Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Nicolae Bogdan, era și administrator al policlinici private ”Doctor Bogdan..
“ANI a constatat faptul că Nicolae Bogdan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 august 2007 – 28 octombrie 2015, întrucât a deţinut simultan funcţia de medic şef secţie Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, judeţul Sălaj, şi funcţia de administrator al Policlinicii Doctor Bogdan SRL”, se arată într-un comunicat de presă dar publicităţii miercuri, de către instituţia menţionată.
În ianuarie 2016, ANI o declarase în stare de incompatibilitate şi pe soţia lui Nicolae Bogdan, Minodora Bogdan, întrucât şi ea deţinuse, simultan, funcţia de şef de secţie Cardiologie la Spitalul Judeţean şi cea de administrator unic al unui cabinet medical.
Potrivit ANI, medicul a încălcat dispoziţiile legale potrivit căruia funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate.
Nicolae Bogdan, care a contestat decizia ANI, riscă să i se interzică să mai exercite o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
În ultimii doi ani, 95 de persoane din sistemul sanitar românesc au fost declarate de ANI în incompatibilitate, din care 43 sînt șefi de secții, 37 manageri și 10 directori.