Persoane cu funcţii de conducere din sistemul medical, acuzate de incompatibilitate

Vocea.biz / 23.05.2018
Persoane cu funcţii de conducere din sistemul medical, acuzate de incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate (ANI) transmite că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a patru persoane cu funcție de conducere din sistemul medical. Este vorba despre un manager şi un fost manager, un şef de laborator şi un director medical.

Astfel, conform ANI, Radu Viorel Gandă, manager al Spitalului Municipal Orșova, în perioada 14 ianuarie 2013 — 31 decembrie 2016 a exercitat simultan funcția de manager spital și pe cea de medic specialist medicină de familie în cadrul Cabinet Medical Individual Dr. Ganda Radu Viorel. Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) și c) din Legea 95/2006.

Potrivit ANI, Edith Imola Pîrşcoveanu, şef laborator Anatomie Patologică în cadrul Spitalului Obstetrică Ginecologie Ploiești, începând cu data de 22 noiembrie 2016, exercită simultan funcția de șef laborator Anatomie Patologică în cadrul Spitalului Obstetrică Ginecologie Ploiești și calitatea de administrator în cadrul S.C. Edmedica Expert S.R.L. (având ca obiect de activitate ‘activități de asistență medicală specializată’). Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) și art. 185, alin. (15) din Legea 95/2006.

Mircea Ovidiu Denis Lupşoru, director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan ‘Dr. Constantin Gorgos’, în perioada 10 martie — 18 octombrie 2017 a deținut simultan funcția de Director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan ‘Dr. Constantin Gorgos’ și calitatea de asociat unic, respectiv funcția de administrator C.M.I. Dr. Lupușoru Mircea Ovidiu Denis S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 181, alin. (9) și ale art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Kelemen Andrei, fost Manager al Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, Județul Covasna, în perioada 21 iunie 2012 — 21 decembrie 2016 a deținut simultan funcția de manager al Spitalului Municipal Târgu Secuiesc, Județul Covasna și pe cea de consilier local al Consiliului local al municipiului Târgu Secuiesc, Județul Covasna, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Citește și...