Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat marți că situația privind transplantul pulmonar de la AKH Viena s-a deblocat, iar pacienții români pot fi din nou operați acolo. Bodog a mai spus că în acest moment, pentru prima etapă, clinica AKH s-a angajat că facă zece transplanturi pulmonare pentru România. Pe liste de aşteptare sunt cinci pacienţi în evaluare.
„Am primit oficial răspunsul de la Spitalul AKH şi să vă anunţ cu satisfacţie că a fost deblocată situaţia şi că Spitalul AKH va face din nou transplant pentru România. Am convenit un anumit număr de cazuri care vor fi rezolvate de spitalul AKH. În acelaşi timp spitalul AKH ne oferă posibilitatea de a participa la un program de urmărire şi de monitorizare a activităţii pe care noi o facem în vederea demarării procedurii de transplant în România. În acelaşi timp vreau să vă spun că dânşii vor face și un progeram de training .Universitatea din Viena şi-a manifestat dorința de a face un program de training pentru specialiştii români care vor activa în acest domeniu, să se pregătească şi alte echipe decât cele care au fost pregătite în diferite centre din Europa. Scrisoarea este semnată de managerul clinicii”, a declarat Bodog.
Ministru a adăugat că începând de marți, centrul Sfânta Maria va fi inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar. „Depinde doar de echipa medicală de acolo şi de managementul echipei medicale şi managemntul pacientului ca ei să poată să pornească transplant pulmonar la momentul la care vor considera că îl pot face în siguranţă pentru pacienţi. (…) Este şi o condiţie pusă de către Clinica AKH ca România după modelul Ungariei să dezvolte în timp de un an un program propriu de transplant pulmonar”, a declarat Bodog.
De asemenea, el a mai spus că o clinică privată din România a depus dosar pentru a fi acreditată pentru transplant pulmonar.
„Din ceea ce mi-au comunicat cei de la Agenția Națională de Transplant (ANT), au existat două întâlniri cu persoana responsabilă din partea acestei clinici pentru acest program şi pentru a ţine legătura cu ANT. Au fost două întâlniri în care li s-a solicitat să completeze dosarul depus. Dosarul depus la ANT este incomplet. Li s-a cerut să facă dovada echipei care are experienţă în transplant şi până în acest moment, nu a fost depusă”, a mai spus Bodog.