Florian Bodog, despre criza imunoglobulinei: Companiile nu şi-au onorat partea lor

Vocea.biz / 09.03.2018
Florian Bodog, despre criza imunoglobulinei: Companiile nu şi-au onorat partea lor

Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog respinge, joi seară, ”acuzaţiile nefondate” care-l fac ”ţapul ispăşitor pentru criza de imunoglobulină” şi precizează că s-au făcut ”toate demersurile legale pentru rezolvarea situaţiei”, însă susţine că problema s-a cronicizat din cauza companiilor care ”nu şi-au onorat partea lor din înţelegere”.

Florian Bodog face, joi seară, într-o postare pe Facebook, precizări cu privire la criza imunoglobulinei şi respinge ”acuzaţiile nefondate” care i se aduc în spaţiul public, titrează News.ro.

”Constat cu tristeţe că, nici după 28 de ani de la căderea comunismului, nu am reuşit să scăpăm complet de meteahna de a ne demoniza liderii odată ce aceştia nu mai sunt în funcţie. Am simţit asta pe propria piele, fiind făcut ţapul ispăşitor pentru criza de imunoglobulină”, scrie Bodog.

Acesta precizează că a avut discuţii şi întâlniri atât cu asociaţiile pacienţilor, cât şi cu reprezentanţii industriei farmaceutice pentru a rezolva problema imunoglobulinei.

”În urma acestora, Ministerul Sănătăţii a întreprins toate demersurile legale agreate împreună cu partenerii de dialog pentru rezolvarea situaţiei. Am eliminat inclusiv taxa clawback, însă companiile nu şi-au onorat partea lor din înţelegere, ceea ce a dus la cronicizarea problemei”, susţine fostul ministru al Sănătăţii.

Acesta mai vorbeşte despre faptul că stocurile de imunoglobulină achiziţionate de Unifarm şi puse la dispoziţia spitalelor au fost utilizate în cazurile celor grav bolnavi, internaţi în secţiile de Terapie Intensivă, dar şi despre respingerea cererii distribuitorului Torus Pharma de către Agenţia Naţionala a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) pentru eliberarea unei Autorizaţii pentru Nevoi Speciale (ANS).

”Citez din comunicatul instituţiei abilitate să autorizeze sau nu un medicament pentru pacienţii români: «originea non-europeana a produsului nu poate oferi garanţii asupra îndeplinirii criteriilor de siguranţă şi calitate impuse în cazul produselor din Uniunea Europeana, iar autorizarea prin procedura pentru nevoi speciale nu permite în acest caz (condiţiile OMS 85/2013), o evaluare suficientă din punct de vedere al siguranţei şi calităţii plasmei utilizate pentru procesul de fabricaţie şi nici a procesului de fabricaţie a medicamentului». De asemenea, ANMDM precizează că, în acest caz, «o testare punctuală a produsului finit nu ar putea acoperi toate aspectele menţionate anterior şi nu ar putea garanta, în totalitate, calitatea produsului»”, mai spune Bodog.

Deputatul USR Tudor Pop, membru în comisia de Sănătate, a declarat joi că, în pofida faptului că premierul Viorica Dăncilă pune responsabilitatea în cazul crizei de imunoglubulină pe seama producătorilor, cea mai mare vină o are guvernarea PSD-ALDE. El afirmă că punerea din nou în funcţiune a Institutului Cntacuzino poate fi una dintre soluţiile acestei probleme.

“(…) Chiar dacă doamna premier Dăncilă aruncă în proporţie de 80% vina pe unerii marilor producători de medicamente, în realitate, cea mai mare vină o poartă guvernarea PSD-ALDE, respectiv incompetenţa şi incapacitatea unui ministru de a gestiona şi de a asigura stocul necesar de imunoglubuline”, a declarat Tudor Pop,  într-o conferinţă de presă.

Acesta explică faptul că anularea Hotărârii de Guvern numărul 800/2016 privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, aplicată de fostul ministrul al Sănătăţii Florian Bodog, a dus la această criză şi se întreabă dacă Parchetul General nu se autosesizează.

România a declanşat luni Mecanismul de Protecţie Civilă pentru achiziţia imunoglobulinei pentru imunodeficienţe primare din statele membre UE şi NATO.

Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis, miercuri seară, că în urma declansării Mecanismului de Protecţie Civilă aproximativ  70 de state au achiesat la acest sistem şi caută soluţii pentru a spijini România, iar autorităţile vor centraliza toate propunerile pe care le va primi, în vederea achiziţionării prin Compania Naţională UNIFARM S.A a cantităţilor de imunoglobulină necesare pentru tratamentul pacienţilor cu imunodeficienţă primară pentru o perioadă de două luni.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în acest moment nu mai există nicio doză de imunoglobulină, că sunt sute de pacienţi afectaţi şi că singura soluţie în acest moment era declanşarea mecanismului de protecţie civilă, prin solicitarea ajutorului ţărilor UE şi NATO pentru criza imunoglobulinei. Potrivit datelor disponibile la Ministerul Sănătăţii, în România sunt necesare lunar aproximativ 5.000 de doze de imunoglobulină, iar preţul unei doze este de aproximativ 100 de euro.

Citește și...