Bodog: „Pacienţii români nu vor mai fi primiţi la centrul de transplant AKH Viena, această blocare unilaterală este puțin în afara legii”

Ioana Nicolescu / 21.03.2017
Bodog: „Pacienţii români nu vor mai fi primiţi la centrul de transplant AKH Viena, această blocare unilaterală este puțin în afara legii”

Pacienții români nu vor mai fi primiți la transplant la AKH Viena, a anunțat marți ministrul Sănătății, Florian Bodog. Motivul ar fi scăderea capacității centrului de transplant, potrivit unei scrisori primită de ministru de la un medic de la Viena. Până acum, pacienții români care au nevoie de transplant de plămâni și de inimă erau trimiși de statul român la Viena, fiindcă în țară nu există condițiile pentru astfel de operații.

„Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunţat că din cauza scăderii capacităţii centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament. Am luat legătura cu preşedintele ANT-ului (Agenția Națională de Transplant). Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunțe unilateral acest protocol, practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant și am avut o disctuție cu președintele ANT care mi-a spus că face un demers către Eurotransplant să avem un răspuns oficial. În același timp, noi suntem în contact și cu celelalte centre care fac transplant din Praga și Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânșii. Timpii de așteptare sunt destul de mari pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pntru deblocare. În mod normal, cei de la ANT trebuiau să aibă minim două centre cu care să lucreze, însă această blocare a transplantului unilaterală este puțin în afara legii”, a spus Bodog”, a declarat Bodog.

El a mai spus că o situaţie similară a avut loc şi anul trecut. „Ei spun că este legat strict de spaţiu, au făcut şi o structură de chirugie vasculară şi spaţiul este redus. Dar noi am dat plămâni la Viena”, a spus Bodog.

Bodog a adăugat că nu este mulțumit de cum gestionează ANT-ul această problemă și că va analiza luarea unei măsuri în acest sens.

 

Citește și...