Guvernul desfiinţează comisiile de experţi de la casele de asigurări

Bogdan Buburuz / 12.01.2017
Guvernul desfiinţează comisiile de experţi de la casele de asigurări

Guvernul desfiinţează, începând cu 1 martie, comisiile de specialitate de la casele de asigurări. Măsura va facilita, potrivit Ministrului Sănătăţii, Florian-Dorel Bodog, accesul pacienţilor la medicamente.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că, potrivit programului de guvernare, Guvernul va adopta o HG care “face dreptate” şi desfiinţează comisiile de specialitate din cadrul caselor de asigurări de sănătate ce aprobau sau respingeau anumite dosare.

Ministrul Sănătăţii a precizat că prin hotărârea de guvern se emilină “comisiile de experţi de la nivelul caselor de asigurări judeţene şi de la nivelul Casei Naţionale de Sănătate, demers care va duce la creşterea accesului pacientului la medicamente încă din momentul diagnosticării”.

“În acest fel, medicul curant va putea prescrie direct medicamentele conform protocoalelor terapeutice şi facem precizarea că până la intrarea în vigoare a HG, care se va face începând cu data de 1 martie, comisiile vor soluţiona toate dosarele care se găsesc pe ordinea de zi, în aşa fel încât începând cu 1 martie să putem intra pe prescripţie directă”, a anunţat Bodog.

Măsura desfiinţării comisiilor îi are în vedere pe bolnavii de afecţiuni grave, percum cele cardiovasculare sau oncologice, dar nu numai, care vor obţine medicamentele gratuite sau compensate în baza prescripţiei medicului specialist.

Citește și...