CNAS

90 de persoane și firme, trimise în judecată de DNA într-un dosar ce vizează decontarea fictivă a unor servicii medicale la domiciliu

CNAS cere medicilor să nu amâne tratamentele parcienților, după probleme cu platforma informatică

Aproximativ 730.000 de carduri de sănătate vor expira în acest an şi vor fi înlocuite cu unele noi

Fosta șefă a CJAS, trimisă în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat

CNAS simplifică procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale din alte state UE

Negocieri între medici, CNAS şi ministrul Sănătăţii pe tema Contractului-cadru

Avocatul Poporului, sesizare din oficiu într-un caz de refuzare a decontării tratamentelor medicale

Preşedintele CNAS la final de mandat: Banii ajung doar până în septembrie-octombrie

CNAS a propus ministrului Sănătăţii măsuri de debirocratizare pentru deblocarea crizei medicilor de familie

CNAS: Peste 75% din medicii de familie au semnat. Reacţia medicilor

Medicii de familie din Arad, plângere penală împotriva președintelui CNAS

Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate până când revendicările lor nu vor fi rezolvate

Medicii de familie îi răspund ministrului Sănătății: “Refuzăm să mai avem un dialog al surzilor!”

Fostul ministru al Săntăţii despre noul preşedinte al CNAS: Un lobby-ist farma

Cardurile de sănătate nu pot fi folosite, marți dimineață, pentru a doua zi consecutiv

CNAS avertizează: În România, tulburările psihice şi de comportament sunt subdiagnosticate

ICCJ respinge contestațiile la deciziile de arestare din dosarul CNAS

Nicolae Sergiu Ciobanu, inculpat în dosarul CNAS: “Aveam salariul 9.400 de lei, am pensie 10.800 de lei”

Marian Burcea, numit șef al CNAS grație relațiilor cu Liviu Dragnea, arată interceptările din dosar

Răzvan Teohari Vulcănescu, noul președinte interimar la CNAS

Marian Burcea, șeful CNAS, demis de premier, după ce a fost reținut de DNA în dosarul decontărilor fictive

Șeful CNAS, Marian Burcea, reținut de procurorii DNA. Alte 13 persoane, printre care membri ai conducerilor CNAS şi CASMB, reţinute în dosarul decontărilor de servicii medicale la domiciliu

Costul investigațiilor medicale plătite de pacienți ar fi stabilit artificial

Președintele CNAS: Tratamentul fără interferon al Hepatitei C, valabil de la 1 Mai

Doi din trei români au o relație directă sau indirectă cu bolile mintale

Fostul președinte al CNAS, Lucian Duță, pus sub acuzare pentru 8,6 milioane de euro luați drept mită în doi ani de la firme IT

Președintele CNAS: Comasarea cardului de sănătate cu cartea de identitate nu înseamnă risipă

Marian Burcea, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: Mai avem de tipărit circa 800.000 de carduri

Casa Națională de Sănătate a semnat contractul pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C

CNAS alocă mai mulţi bani pentru medicamentele din programele naţionale cu scop curativ