Institutul Cantacuzino poate să producă vaccinuri “cam în trei ani”, timp în care însă va putea produce suplimente pentru stimularea imunităţii, a precizat vineri ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care a evocat şi necesitatea ca instituţia să beneficieze de specialişti.
“Institutul Cantacuzino poate să producă vaccinuri cam în trei ani. Dar, în această perioadă, el poate să producă suplimente pentru stimularea imunităţii. Poate să înceapă să producă produsele pe care le-au avut, nu neapărat vaccinurile despre care vorbim, în speţă gripalul şi BCG, dar poate începe să producă unele lucruri”, a spus Bodog, vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută în Dâmboviţa, conform Mediafax.
“În acelaşi timp, trebuie să aducem specialişti pentru că nu e niciun secret că, la momentul la care institutul a rămas fără finanţare, specialiştii de top de acolo au plecat. Noi trebuie să aducem specialişti acolo, trebuie să construim o nouă linie de producţie şi totul trebuie să fie făcut pe o bază sănătoasă”, a adăugat Bodog.
El a invocat, totodată, necesitatea de a avea o linie de fabricaţie a vaccinurilor care să nu fie autorizată la “presiunea unui ministru”, ci pentru că merită.
“Ne dorim să avem vaccinuri sigure pentru populaţia României, ne dorim să avem siguranţă în ceea ce priveşte procesul de fabricaţie şi ne dorim să avem o linie de fabricaţie care să nu fie autorizată la presiunea unui ministru, ci să fie autorizată pentru că merită să fie autorizată”, a mai spus Bodog.
Sursa foto: Captură video YouTube