Criza vaccinurilor. Ministrul Sănătății promite că la începutul lunii mai vor ajunge în România noi doze de vaccin împotriva rujeolei

Ioana Nicolescu / 25.04.2017
Criza vaccinurilor. Ministrul Sănătății promite că la începutul lunii mai vor ajunge în România noi doze de vaccin împotriva rujeolei

22 de copii morți, peste 4.800 de bolnavi. Aceasta este statistica epidemiei de rujeolă din România, conform cifrelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), la data de 21 martie. În aceste condiții, săptămâna trecută, știrea că distribuitorii de vaccinuri vor scoate din țară 4.000 de doze de ROR a revoltat opinia publică, iar Ministerul Sănătății a trebuit să ia măsuri pentru a opri exportul. Situația a apărut la doar câteva zile după ce deputații au aprobat un proiect de lege prin care au dat undă verde exportului paralel de medicamente, adică exact ce urma să se întâmple cu vaccinurile.

Ministerul a anunțat într-un comunicat de presă că a solicitat Agenției Naționale a Medicamentului să notifice distribuitorii de medicamente în legătură cu această decizie, iar dozele de vaccin împotriva rujeolei au fost deja blocate în depozite. De asemenea, ministerul a demarat procedurile de notificare a Comisiei Europene, având în vedere că limitarea exporturilor o îngrădire a liberei circulații de mărfuri în spațiul Uniunii Europene.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a dat asigurări că noi doze de vaccin împotriva rujeolei vor ajunge în țară la începutul lunii mai. „Deja sunt intrate la Direcţia de Sănătate Publică cantităţile de vaccin hexavalent şi cele de tetravalent, iar în ceea ce priveşte vaccinurile pentru rujeolă, săptămâna viitoare am asigurări că vor fi în ţară Când vor ajunge vaccinurile pentru rujeolă în ţară. La iniţiativa prim-ministrului, am avut o întâlnire cu producătorii de vaccinuri care sunt prezenţi în România. Această întâlnire a avut loc pentru a identifica cele mai bune soluţii în vederea îmbunătăţirii managementului atât al achiziţiilor, cât şi al distribuirii vaccinurilor”, a declarat Bodog.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a spus că a discutat luni cu marii producători pentru a stabili un cadru legislativ „cât se poate de predictibil”, făcând referire la Legea Vaccinării care se află în momentul de față în dezbatere publică.

„Am discutat luni cu marii producători, am avut o înțelegere ca în următoarea săptămână, să vină cu amendamente și dânșii la noul proiect de lege astfel încât în perioada imediat următoare să stabilim acest cadru legislativ care să fie cât se poate de predictibil, care să asigure stocurile necesare și care să evite situații neplăcute așa cum, din păcate, avem în ultimii ani, în România. În situația lipsei vaccinului de rujeolă s-a ajuns din cauză că nu s-a creat acest cadru predictibil, din cauză că se continuă a se avea achiziții speciale care duc la situații de acest tip. Eu îmi doresc ca atâta timp cât ne aflăm în perioadă de dezbatere publică, să continuăm întâlinirile în zilele următoare cu lumea din industrie astfel încât, atunci când venim cu proiectul, să fie în concordanță cu necesitățile pieții.”, a spus Grindeanu.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Anca Cuprariu, a explicat pentru Vocea.biz că distribuitorii au dreptul să facă export paralel.

„Programul național de vaccinare a fost câștigat de compania Merck Sharp & Dohme pentru vaccinul ROR. Cei care au anunțat intenția de export paralel este compania care are autorizație pentru vaccinul Priorix. Are dreptul să facă export paralel”, a explicat Cuprariu.

Dozele de vaccin care ar fi fost scoase din țară nu erau destinate DSP-urilor, a adăugat ea, ci farmaciilor, de unde părinții le pot procura, având în vedere că vaccinul ROR lipsește din majoritatea județelor. „S-a convenit să blocăm exportul paralel, deși în țară exista stoc suficient de Priorix, dar nu se știa exact momentul în care vaccinul MMR Vaxpro va intra în țară și dacă unii părinți să poată să și-l ia din farmacie, pe cheltuiala lor, să existe în stoc. Nu s-a pus problema ca Priorix-ul să fie în programul național de vaccinare”, a explicat Cuprariu.

Datele INSP arată că, la data de 21 aprilie, în România erau înregistrate 4.881 de cazuri de rujeolă în 38 de județe, cele mai multe (943) fiind în județul Caraș-Severin, urmat de Timiș (903 cazuri), Arad (831), Mureș (346) și Dolj (333).

Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri (1.891 la număr), sunt înregistrate la copiii cu vârste cuprinse între 1-4 ani. La copiii mai mici de un an, sunt 888 de cazuri de rujeolă la nivel național.

De altfel, dacă ne uităm la cifrele INSP și le comparăm cu datele Ministerului Sănătății privind stocurile de vaccin, putem observa că în județele unde sunt cele mai multe cazuri de rujeolă, nu există nici roze de vaccin împotriva rujeolei sau există în cantități insuficiente pentru a imuniza toată populația locală.

Sursă foto: INSP

Parlamentul a aprobat distribuirea angro a medicamentelor pentru farmacii, deschizând piața exportului paralel

Deputații au adoptat săptămâna trecută, în plen, o inițiativă legislativă a PSD-ului care aprobă distribuirea angro a medicamentelor de către persoanele juridice autorizate.

Practic, distribuitorii pot scoate legal medicamente din România pentru a le vinde în alte țări, ceea ce ar putea duce la lipsuri de medicamente în farmacii și spitale. Până acum, practica aceasta era ilegală. Textul de lege aprobat spune: „Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populație pot să desfășoare și activitate de distribuție angro de medicamente, cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a legislației naționale în vigoare”. Pentru a explica decizia luată, în expunerea de motive scrie că în contextul legislativ precedent, când nu se putea face asta, se produceau „grave prejudicii investitorilor privați mici și mijlocii ce acționează în domeniul comerțului cu produse farmaceutice”.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei pentru Sănătate de la Camera Deputaților, spune că PSD-ul se joacă alba-neagra cu sănătatea românilor, după ce au votat în Parlament legea care permite exportul paralel.

„PSD-ul joacă alba-neagra cu sănătatea românilor. Pe de o parte, domnul Buicu, președintele Comisiei pentru Sănătate de la Camera Deputraților, se plângea acum două săptămâni că se face export paralel de medicamente, inclusiv de vaccinuri, și pacienții rămân fără tratament, dar tot a trecut de comisie acea prevedere prin care farmaciștii independenți pot avea licență de vânzare angro în paralel cu cea de deschidere de farmacii independente”, a spus Ungureanu.

 

Citește și...