Lista actualizată a vaccinurilor din România. Județele cu cele mai multe cazuri de rujeolă nu au vaccin ROR

Ioana Nicolescu / 19.04.2017
Lista actualizată a vaccinurilor din România. Județele cu cele mai multe cazuri de rujeolă nu au vaccin ROR

Ministerul Săntății a reîntregit unele stocuri de vaccin obligatoriu după ce luni de zile, vaccinul hexavalent nu s-a găsit la medicii de familie și în clinici, aceleași probleme fiind și cu vaccinul împotriva Hepatitei B și cel împotriva rujeolei, boală care a omorât deja 21 de copii de la începutul acestui an.

Astfel, față de luna trecută, ministerul are aproximativ 28.000 de doze în plus de vaccin hexavalent și peste 3.000 de doze în plus de vaccin împotriva hepatitei B. Însă, dozele de vaccin împotriva rujeolei au scăzut cu vreo 4.000, în condițiile în care și așa erau puține. De asemenea, comparând datele stocurilor de vaccin cu județele unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă, observăm că tocmai acolo unde sunt cei mai mulți bolnavi, nu există nici măcar o doză de vaccin.

Potrivit documentului elaborat de Ministerul Sănătății și obținut de Vocea.biz, la nivel național, în data de 18 aprilie, direcțiile de sănătate publică aveau în stoc 5.122 de doze de vaccin Hepatita B pediatric, 199.000 de doze de BCG (tuberculoză), 31.433 de doze de Vaccin hexavalent (DTPa-VPI-Hib-HepB), 3.662 de doze de ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), 59.909 de doze de Vaccin tetravalent (DTPa-VPI), 4.899 de doze Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular (dt-dTPa) și zero doze de vaccin gripal.

Comparativ, în data de 20 martie 2017, la nivel național, pe stoc erau 1.632 de doze de vaccin Hepatita B pediatric, 227.040 de doze de BCG (tuberculoză), 3.290 de doze de Vaccin hexavalent (DTPa-VPI-Hib-HepB), 8.098 de doze de ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), 33.940 de doze de Vaccin tetravalent (DTPa-VPI), 10.521 de doze Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular (dt-dTPa) și 40 de doze de vaccin gripal.

Situația cazurilor de rujeolă la nivel național

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), numărul total de cazuri confirmate de rujeolă, până la data de 7 aprilie, este de 4.793, din care 21 de decese (5 in jud. Arad, 5 in jud. Timis, 5 in jud. Dolj, 3 in jud. Caras Severin, 1 in jud. Calarasi, 1 in jud. Satu Mare si 1 in Bucuresti).

În total, s-au înregistrat cazuri de rujeola în 38 de județe, dintre care cele mai multe cazuri sunt în județe unde nici până acum nu există vaccin ROR. În Caraș-Seeverin, spre exemplu, sunt cele mai multe cazuri de rujeolă din țară, potrivit datelor INSP, și, în același dimp, nu există nicio doză de vaccin împotriva rujeolei, potrivit listei Ministerului Sănătății. De asemenea, nici în Timiș nu există vaccin ROR pe stoc, fiind al doilea județ din țară ca număr de cazuri (901 bolnavi de rujeolă).

La Arad sunt 827 de bolnavi și doar 29 de doze de ROR, iar în județul Mureș sunt 345 de bolonavi și patru doze de vaccin împotriva rujeolei.

Citește și...