Ce să pui în aluatul pentru prăjitura Bounty, ca să iasă delicioasă. Secretul gospodinelor iscusite

Ionuț Vieru / 25.01.2024
Ce să pui în aluatul pentru prăjitura Bounty, ca să iasă delicioasă. Secretul gospodinelor iscusite

Prăjitura Bounty este unul dintre cele mai delicioase deserturi și preferată de majoritatea iubitorilor de dulci. Rețeta nu este foarte complicată, iar rezultatul este cu adevărat delicios.

Prăjitura Bounty. Ce să pui în aluat pentru un gust perfect

Cine nu iubește batoanele Bounty cu ciocolată și nucă de cocos? Puteți să le faceți și din confortul propriei case, deoarece există multe rețete pe care le puteți încerca. De asemenea, vor fi și mult mai sănătoase.

În rândurile următoare vă vom prezenta o rețetă pentru prăjitura Bounty pe care trebuie să o încercați. Ca și ingrediente, veți avea nevoie de următoarele:

Pentru crema de cocos:

  • 200 ml smântână pentru frișcă
  • 100 gr zahăr
  • 50 gr ulei de cocos
  • 250 gr fulgi de cocos
  • 1 praf de sare

Pentru blat:

  • 300 gr biscuiți digestivi
  • 125 gr ulei de cocos
  • 100 ml lapte de cocos
  • 150 gr ciocolată amăruie
  • 50 gr zahăr
  • 1 praf de sare

Pentru glazura de ciocolată:

  • 100 gr ciocolată amăruie
  • 125 ml smântână pentru frișcă
  • fulgi de cocos pentru decor

Citește și: Cum se prepară celebra prăjitură Fanta. E preferata celor mici și e delicioasă

Cum să prepari cea mai bună prăjitură Bounty
Cum să prepari cea mai bună prăjitură Bounty

Mod de preparare

Înainte de toate, pregătim o formă cu pereți detașabili cu diametrul de circa 20-25 cm și îmbrăcăm interiorul de copt cu folie de prospețime, astfel încât să scoatem cu ușurință prăjitura din ea. Vom prepara, pe rând, blatul, crema de cocos și glazura.

  • Blatul

Pentru început, mărunțim biscuiții cu ajutorul unui robot. Într-o crăticioară, punem laptele de cocos, uleiul de cocos, ciocolata ruptă și zahărul.

Crăticioara cu aceste ingrediente o punem pe foc și amestecăm până când obținem un sos cremos. După, adăugăm un praf de sare și turnăm sosul obținut peste biscuiții mărunțiți.

Amestecăm din nou foarte bine până când compoziția devine omogenă, întindem blatul de biscuiți cu ciocolată și cocos la baza formei de copt, nivelăm și punem totul în frigider pentru circa 30 de minute.

  • Crema de cocos

Începem prin a pune smântâna pentru frișcă la încălzit și o lăsăm să fiarbă aproape de punctul de fierbere. După, adăugăm uleiul de cocos, zahărul și un praf de sare, iar la sfârșit amestecăm.

Adăugăm nuca de cocos, amestecăm și lăsăm compoziția să se tempereze, după care o întindem peste blatul de biscuiți, doar după ce s-a răcit. Punem din nou forma la rece până când crema devine fermă.

Citește și: Ce să pui în prăjitura cu dovleac pentru un gust deosebit. Nu necesită coacere, e gata în jumătate de oră

  • Glazura

Glazuri este cel mai ușor de preparat. Trebuie doar să încălzim smântâna și topim ciocolata mărunțită în ea. Amestecăm până când compoziția se omogenizează, o lăsăm la temperat 5 minute și o întindem deasupra cremei. La final presăram fulgi de cocos. Poftă bună!

Citește și...