POVEȘTI DE ROMÂNIA. Românii care îşi dedică viaţa copiilor abandonaţi în centre de plasament şi spitale – FOTO&VIDEO

Doi orădeni, Alina şi Radu Crainic, sunt exemplul clar că un proiect de suflet poate prinde viaţă chiar şi dintr-o nebunie. Ei reuşesc să le demonstreze celor din jur că bunătatea nu are graniţe, şi fac acest lucru chiar prin puterea exemplului.

Alina şi Radu Crainic au trei copii, însă în ultimii ani au devenit mamă și tată pentru peste 100 de copii abandonaţi, fără milă, în spitalele din Bihor. Sunt mamă şi tată pentru  copiii care trăiesc într-o realitate paralelă, pe care puţină lume este dispusă să o cunoască.  Au reuşit să deschidă uşile sufletului acolo unde cei care le-au dat viaţă le-au închis imediat ce au văzut lumina zile.

Ei sunt cei care, odată ajunşi în mijlocul acestor suflete nevinovate, i-au făcut să descopere gustul unei felii de pizza, s-au bucurat de un film la cinema, şi-au sărbătorit ziua sau au văzut animalele de la Grădina Zoologică. Pe elevi îi ajută la teme, iar cu cei mai mari fac pregătire pentru Bacalaureat, îi învaţă să gătească, să-şi administreze banii sau să-şi găsească un loc de muncă. Nu e deloc uşor, dar toate acestea sunt făcute cu pasiune şi dragoste.

 “Amia suflet de copil”

Din primăvara lui 2012, cei doi soţi au înfiinţat asociaţia  “Amia suflet de copil”, un ONG care în toţi aceşti ani a reuşit să atragă zeci de voluntari, fiind un proiect ambiţios al celor doi soţi.

“A fost o nebunie. Ne-am gândit noi doi, eu şi soţul meu, că vrem să facem ceva pentru copiii abandonaţi, mai mult decât puteam face noi ca şi familie, şi am înfiinţat un ONG, o asociaţie non-profit. Am pornit cu un capital de 700 de lei. La început, mergeam noi doi la copiii de la spitalul TBC din Oradea, de două ori pe săptămână. Apoi, nişte prieteni care au o firmă au direcţionat spre noi cei 20% din impozitul pe profit, bani din care am cumpărat cele necesare pentru copii în primele luni”, povesteşte Alina Crainic.

Ideea a prins contur după ce, în urmă cu 17 ani, Alina a ajuns, din întâmplare, într-un fost orfelinat din Oradea.

“Mama a botezat doi copii de acolo, pe care i-am vizitat până când au fost adoptaţi. Eram studentă şi am cunoscut o realitate paralelă în perioada aceea, pe care puţină lume o ştia. Am cunoscut o mulţime de copii care mi-au rămas în suflet şi am văzut lucruri care m-au marcat pentru totdeauna. Şi am ştiut întotdeauna că voi face ceva în sensul acesta, la un moment dat”, ne-a mărturisit Alina.

Misiunea Asociaţiei “AMIA Suflet de Copil” este de a spijini din punct de vedere material şi emoţional copiii abandonaţi în spitale şi centre de plasament. Asta înseamnă că ajută cu tot ce este nevoie material: scutece, şerveţele umede, produse de igienă, haine, încălţăminte și electrocasnice, şi încercă să stabilească o legătură afectivă la fel ca și cu proprii copii.

“Copiii se ataşează de noi de prima data când mergem la ei. Cei mici plâng când plecăm, cei mai mari baricadează uşa şi ne îmbrăţişăm  şi îi pupăm de 100 de ori până când plecăm.  Am primit şi scrisori de la ei. E dureroasă fiecare plecare. Dar e în regulă, pentru că şi noi şi ei ştim că ne întoarcem. De multe ori plângem după ce plecăm de la ei, ceea ce eu zic că e bine. Înseamnă că nu a devenit un automatism ceea ce facem, ci încă simţim la fel ca la început.  Facem acum un album cu copiii cu care am lucrat. Am trecut de 150 şi ne mirăm şi noi câtă dragoste încape într-o inimă”, spune Alina.

Soţii Crainic au apelat la voluntari imediat ce au dat drumul proiectului lor. Nu puţini au fost cei care aşteptau un astfel de demers şi s-au implicat în el.

“Erau oameni care de multă vreme căutau aşa ceva. Doreau să se implice, să facă ceva pentru comunitate. Surprinzător de mulţi. Ne-a crescut încrederea în oameni de când facem asta. Am descoperit foarte mulţi oameni frumoşi sufleteşte şi dornici să facă voluntariat. În acest moment avem o echipă de 35 de voluntari extraordinari şi dedicaţi. Majoritatea proiectelor de voluntariat sunt pe termen scurt, însă noi avem nevoie de voluntari pe termen lung. Vorbim de ani pentru că se ataşează copiii de ei şi suferă dacă nu mai merg. De aceea a fost puţin mai greu să facem o echipă, dar rezultatul e chiar extraordinar”, spune cu mândrie Alina.

Caz impresionant

De la înfiinţarea asociaţiei, nu puţine au fost cazurile care i-au impresionat pe soţii Crainic. Unul le-a rămas bine întipărit în minte, dar şi la suflet. O fetiţă de şapte luni și jumătate, care s-a născut acasă, fără asistenţă medicală, a fost pusă de mamă pe jos, iar când a ajuns la spital avea temperatura corpului de 21,2 grade. Un medic cu inimă mare a luptat pentru viaţa ei şi a reuşit să o salveze. A fost primul copil cu care soţii Crainic au început să lucreze.

 “A avut suferinţă hepatică, cardiacă, convulsii, etc. Timp de 3 luni a fost sub tratament. Hipotermia poate avea ca şi consecinţă probleme neurologice. Nu îşi ţinea capul, nu “făcea” nimic. Cu răbdare şi dragoste şi munca voluntarilor, Amia a început să-şi ţină capul, să stea pe burtică, să stea în fund, iar la 1 an umbla ţinută de mânuţe. În ziua în care a împlinit 1 an am botezat-o, iar în ziua următoare a plecat în asistenţă maternală”, şi-a adus aminte Alina.

A ajuns într-o familie fara prejudecăţi. Familia a fost avertizată că foarte probabil, va avea probleme neurologice. Este absolut sănătoasă, un îngeraş care s-a dezvoltat frumos, e iubită, frumoasă, deşteaptă, hotărâtă, perseverentă şi veselă. Umblă, vorbeşte şi se joacă.

“A fost un miracol că a supravieţuit primei zile de viaţă şi acum este ea însăşi un miracol pentru familia ei adoptivă.  Ne bucurăm foarte mult pentru fiecare copil care ajunge într-o familie”, spune Alina.

Proiect îndrăzneţ

De curând au pus bazele unui nou proiect îndrăzneţ: Casa lui George.

George este un nume generic pentru copiii din sistemul de protecţie a copilului, care ajunşi la o anumită vârstă, de obicei 18 ani, trebuie să părăsească, după caz, orfelinatul, centrul de plasament sau casa asistentului maternal.

“Dacă ar trebui să fac un profil al lui George, ar suna cam aşa: copil abandonat la naştere, care a stat 2 luni în maternitate, apoi a fost transferat la spitalul din orăşelul de care aparţine domiciliul mamei biologice, unde a mai stat 7 luni. A ajuns apoi la un asistent  maternal, cu care a crescut până la 4 ani, când a fost transferat la un altul. Au mai trecut 4 ani şi asistentul maternal al lui George s-a pensionat, aşa că el a ajuns într-un centru de plasament şi după încă 2 ani a fost mutat la altul. George are un uşor retard dobândit şi a fost la o şcoală specială, iar apoi la o şcoală profesională. Acum este un tânăr care trebuie să plece din centrul de plasament, dar nu are idee încotro să o apuce şi nici abilităţile necesare să se descurce singur. Să ne gândim o clipă cum eram noi la 18 ani. Câţi dintre noi eram capabili să fim pe cont propriu? Să lucrăm, să plătim chirie, întreţinere, să ne cumpărăm alimente, haine şi tot ce mai avem nevoie? Şi să ne mai imaginăm că am trecut prin experienţele de viaţă ale lui George, că am crescut fără părinţi, fără stabilitate, că am fost dezrădăcinaţi de fiecare dată când ne-am închipuit că lucrurile merg bine şi poate ne-am ataşat de cineva”, ne-a explicat Alina Crainic.

După toţi aceşti ani în care a lucrat cu copiii abandonaţi în spitale şi în centre de plasament, Alina şi-a dat seama că cei care ies din sistem nu au perspective prea bune. Mulţi se pierd în zgomotul şi viteza vieţii şi ajung în situaţii disperate din care nu mai ştiu cum să iasă.

 “Casa lui George” este exact ce spune denumirea: o casă. Un loc în care copiii care ies din sistem să poată locui până când se pun pe picioare şi unde primesc sprijinul necesar pentru a putea deveni independenţi. Nu vrem să fie de tipul apartamentelor protejate. Nu le vom lua bani din salariu, ci îi vom învăţa pe ei să se gospodărească, să îşi administreze banii, să îşi plătească cheltuielile, să economisească. Îi vom ajuta să îşi găsească locuri de muncă, ceea cea am făcut şi până acum”, a mai precizat Alina Crainic.

Proiectul se va desfăşura ca toate cele de până acum, exclusiv cu voluntari. Copiii nu vor plăti chirie, dar îşi vor plăti utilităţile şi se vor gospodări singuri. Vor învăţa să gătească, să îşi cultive legume în grădină, tot ce au nevoie pentru a ajunge în final la stadiul în care pot trăi pe cont propriu. Voluntarii Amia le vor fi mereu alături.

Proiectul este listat pe platforma online de fundraising www.generosity.com. Acolo, cei care doresc să ajute ca acest vis al lui “George” să devină realitate pot dona direct de pe card. Suma donată este în dolari, dar se poate dona în orice monedă.

De asemenea, firmele pot sponsoriza proiectul cu 20% din impozitul pe profit, în limita a 5% din cifra de afaceri. Pentru firme este necesar un contract de sponsorizare şi ele depun banii direct în fundaţiei, nu pe platformă, ca să-şi poată deduce sumele respective.

“Ţinta de fundraising stabilită pe generosity este 90.000 $ şi acolo există un contor care arată permanent cât s-a strâns şi se pot vedea toate donaţiile făcute pe platformă. Noi vom posta actualizări şi acolo, cu sumele care intră direct în contul nostru pentru acest proiect, în acelaşi spirit al transparenţei pe care l-am respectat şi până acum”, ne-a spus Alina Crainic.

Iniţial, casa va găzdui 10 copii, care vor sta câte doi în cameră şi vor avea bucătărie şi sală de activităţi. Ulterior, se va extinde şi va primi mai mulţi copii, când cei din prima “serie” vor fi capabili să fie un exemplu bun şi să îi ajute.

“Ne aşteptăm ca în aproximativ 2 ani să fie pe picioarele lor primii copii, să plece din casă şi să vină alţii, însă vom lucra cu fiecare în ritmul lui şi în funcţie de necesităţile fiecăruia”, a spus Alina Crainic.

loading...
VEZI COMENTARII